Toponime

Deşi restrânsă ca suprafaţă, comuna Poseşti are o încadrare importantă în geografia şi istoria ţării. Acest loc i s-a conferit de complexitatea fizico-geografică, de prezenţa unui străvechi proces de populare şi activitate umană, de poziţia sa geografică în apropierea unor drumuri comerciale istorice ce se îndreptau spre Ardeal, spre gurile Dunării, spre Târgoviște și Bucureşti prin intermediul văilor râurilor Teleajen şi Buzău. De aceea se poate vorbi despre un complex toponimic care s-a format în timp și spațiu.

Factorul geografic a exercitat asupra toponimiei un rol de prim ordin. Cadrul natural este alcătuit din forme şi structuri care denotă prezenţa unei complexităţi gradate, desfăşurate în spaţiu într-o manieră ce respectă raporturi de proporţionalitate, de armonie şi de echilibru peisagistic. Dintre elementele cadrului natural sunt mai evidente liniile generale ale reliefului, dealurile, bazinetele depresionare, văile care se succed în altitudine şi care se diferenţiază fizionomic. Din îmbinarea şi întrepătrunderea componentelor fizico – geografice au rezultat multiple influenţe care s-au răsfrânt în mod favorabil asupra populaţiei şi aşezărilor umane. Desigur, acestea şi-au găsit o amplă reflectare în cadrul a două categorii toponimice: oronimice şi hidronimice.

Bogăţia toponimică a spaţiului nu a apărut în mod spontan: ea reflectă, ca şi legităţile geografice, istoria străveche şi tumultoasă, frământările social economice şi politice, densitatea populaţiei etc.. Aşadar, factorul social – istoric al ţinuturilor nu poate fi privit individual. Dimpotrivă, el s-a integrat în mod organic în prefacerile de unitate ale ţării.

Documentar, cele mai multe toponime apar după secolul al XV-lea. Aceste toponime constituie şi indiciul că populaţia se afla într-o etapă de extindere, de avans economic prin ,,curătură” şi cultivarea plantelor.

De-a lungul secolului al XVI-lea şi mai ales în cel următor, toponimia locurilor se extinde şi se diversifică ca sens şi ca semnificaţie. Limbajul său cuprinde denumiri de dealuri şi câmpuri, de ape curgătoare şi lacuri, denumiri ale unor puncte şi localităţi. Se constată cu multă uşurinţă marea răspândire în teritoriu a antroponimelor (nume de persoaeb), oronimelor (totalitatea numelor geografice, proprii și apelative, care desemnează formele de relief) şi hidronimelor (nume de ape), iar pe măsura extinderii aşezărilor şi utilizarea tot mai largă a resurselor cadrului natural se întâlnesc tot mai frecvent și oiconimele (nume de așezări).

O înfăţişare de ansamblu asupra ţinutului subcarpatic şi de câmpie nu se întâlneşte decât la sfârşitul secolului al XVIII-lea când apare harta lui Specht (1791), un important document cartografic al timpului respectiv. Aceasta redă şi cea mai cuprinzătoare imagine asupra vechilor toponime ale ţinuturilor şi oferă în acelaşi timp o privire sintetică asupra categoriilor toponimice principale.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea fenomenul toponimic capătă noi valenţe şi se amplifică tot mai mult în spaţiu. Apar toponime cu noi semnificaţii ale raporturilor statornicite între om şi natură. Această toponimie ne este transmisă prin intermediul Hărţii ruse (1835) şi a Hărţii lui Szatmary (1854).

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea toponimia ţinuturilor a făcut obiectul unor ample activităţi de clasificare şi interpretare istorică, economică şi geografică din partea unor specialişti pasionaţi. Aceste toponime au fost consemnate în contextul taxonomiei naţionale (Dicţionar toponimic şi statistic al României, 1872, Frunzescu D.; Marele dicţionar geografic al României, 1901, Lahovari I.G.) precum şi în dicţionarul geografic al judeţului Prahova.

Din cercetarea unor surse informaţionale de natură geografică, istorică, sociologică şi economică cu privire la toponimele din comuna Poseşti, cu informaţii de teren deosebit de utile, s-a consemnat un număr de peste 200 de toponime. Cea mai mare parte din acest fond este reprezentată de oiconime, fitonime, apelative, hidronime, antroponime. Acestea au fost grupate pe următoarele categorii toponimice: topografice, sociale, istorice şi psihologice.

Toponimele topografice (oronime) reflectă fizionomia şi modul de manifestare al componentelor cadrului teritorial precum şi raporturile dintre acestea şi activitatea umană. Ele încorporează, prin firea lucrurilor, mai multă geografie decât lasă să se întrevadă la prima vedere.

• • Toponime topografice care indică poziţia aşezărilor umane sau a diferitelor locuri din natură în raport cu formele de relief şi aspectul lor exterior: Merdeala (merii din deal), Dosul Mare, Dosul Mic (în Nucşoara), În Dos (mai multe locuri din Poseşti, Bodeşti, Târleşti), La Fete, Dealul Feţii, Poduri, Punţi (locuri netede pe interfluviu sau pe terase), Pe Margine, La Margine (poziţia faţă de pădure), Între Maluri.

• • Toponime topografice care arată o însuşire sau o particularitate a locului: Pe Plai, Plaiul Lung, Malul Lung, Muchea cu Mărăcini.

• • Toponime topografice care indică natura locului: La Pietre, Pietriş (Târleşti, Valea Screzii), Bolovanii Mari, Bolovanii Mici, Cremeniş, Pietrele Înfierate, Lespezi.

• • Toponime topografice care indică unele procese geomorfologice actuale: Dărâmături, Valea Rupturilor, Rupturi, Pripor (coastă de deal abruptă cu multe râpi, termen din limba ucrainiană – prypor), Posada.

• • Toponime topografice care indică vechi formaţiuni vegetale (fitonime), unele dispărute dar cele mai multe existente: Valea Plopului, Plopii Mari, Plopii Mici, Pomul singuratic, La Trestie, Trestioara, Trestiuş, Ierbuleasa, Cărpeniş, La Alun, Aluniş, La Buturugă, Prunii Lungului, Feligă, Feliguţă (de la ferigă), Peliniş, Nucşoara (nume de sat), La Cornu, La Tei, La Vie, Zârnari (zârna – plantă veninoasă cu frunze dinţate şi flori albe, cu fructe în ciorchine în formă de bobiţe negre), Poiana Zeletinului, În Poiana, Poeniţă, Poiana Ascunsă (poiană – loc între păduri, lipsit de copaci şi acoperit de iarbă), Curătură (loc într-o pădure curăţat de arbori şi mărăcini pentru a fi cultivat) – denumirea este asociată cu numele celui care a făcut curătura: a Predei, a lui Vişan, a lui Tabet, a lui Vlad etc. În unele locuri fitonimele se asociază cu oronimele: Dealul Gâlicei, Dealul Leurdeanu, Dealul Usturoiului, Dealul Pominoii, Vişineşti, În Pruni.

• • Denumiri topografice care indică nume de animale (zoonime) care au fost consemnate ca existente sau care au existat: La Veveriţe, Groapa Lupului, Dealul Ursoaia, Dealul Căprioara, La Bârzoi, Cuibul Corbului, Purcăreţe (loc de odihnă pentru porcii mistreţi).
• • Toponime topografice care se referă la reţeaua hidrografică (hidronime): La Ciuciur (în Târleşti, Valea Screzii şi Valea Stupinii, ciuciur = izvor), La Stiubeu, Pizda Babei, Pe Bălţi (în Poseştii Ungureni), Broasca (Nucşoara de Jos), Roghina Mică, Roghina Mare (roghină = rovină, loc mlăştinos), Izvorul Pominoii, Fundu Văii, Izvorul Adânc, Valea Seacă, Valea Săracă, Lăcşor, Lacuri (în mai multe locuri), Lazuri (La Iazuri), Zeama Roşie (apă colorată prin uscarea rogozului – într-o zonă de turbă din Târleşti). Uneori hidronimele sunt asociate cu antroponime (Puţul lui Crăciun, Stiubeul lui Eufrosin) sau cu ieşirea la suprafaţă a petrolului: Puţul cu Păcuri, Valea Duhotului (duhot = miros urât şi greu).

Toponimele sociale alături de urmele materiale, vestigiile istorice sau documentele scrise ce s-au păstrat, constituie o dovadă în plus cu privire la continuitatea procesului de populare a spaţiului din comună. Ca şi în cazul toponimiei topografice se pot desprinde diverse toponime care relevă tot atâtea fapte şi evenimente ale vieţii social – istorice, social – economice desfăşurate de-a lungul multor veacuri.

• • Cele mai multe toponime sociale reflectă vechile ocupaţii ale locuitorilor din comună, în special creşterea oilor şi a vitelor mari: Târleşti (sat, numele vine de la târlă = loc neîmprejmuit şi neacoperit unde se adăpostesc oile sau vitele în timpul păşunatului sau loc de odihnă pentru aceste animale în timpul transhumanţei), Pe Saiele (saia = adăpost improvizat pentru animale, în special oi; din limba turcă – saya), La Saivane (termen nou, din timpul înfiinţării C.A.P.-urilor şi I.A.S.-urilor – adăpost de iarnă pentru oi, din același cuvant turcesc = saya), La Odaie (în mai multe locuri; gospodărie izolată de sat, târlă mică ce serveşte ca adăpost ciobanilor de primăvara până la venirea iernii), Dealul Stânii, Groapa Stânii, La Stână, Valea Stânii, Valea Urdii, Izvorul Buciumului, Ceair (loc de păşune împrejmuit, nelucrat aşezat în spatele casei sau în apropierea unei ape curgătoare, folosit de obicei pentru odihna animalelor domestice).

• • Legat de vechea ocupaţie a locuitorilor din comună sunt şi antroponimele, cele mai multe derivând din creşterea oilor şi a vitelor mari: Baciu (proprietarul stânii sau cel care se ocupă de preparatul brânzei), Ciobanu (cel care paşte, păzeşte şi îngrijeşte oile), Mănăilă (mânător de oi), Samoilă (negustor sau mijlocitor de vânzare a oilor), Haidău, Haită (din maghiarul hajto – păzitor, mânător de vite mari, îşi îndemnau animalele cu apelativul “hai, hai!”), Văcaru, Tăbăcioiu, Porcica, Cismaru, Fieraru, Coman (ciobani, cumani).

• • Toponime sociale care atestă fenomenul de transhumanţă pastorală având ca punct de plecare Transilvania şi chiar localităţile de unde au venit: Mocanu (locuitor din zonele muntoase ale Transilvaniei), Ardeleanu, Secuiu (veniţi din Ţinutul Secuiesc), Şercăianu (din Șercaia), Bodea (din Bod), Seceleanu (din Săcele), Joiţeanu (din Joiţa), Palaş (nume maghiar al unui oarecare Balasz).

• • Toponime sociale care indică venirea unor locuitori din alte zone: Vizireanu (din Viziru, jud. Brăila), Panait (despicători de lemne), Manolache (aromâni din sudul Dunării), Olaru (din satul Olari, jud. Buzău), Chicioreanu (din Chicioreni, Măneciu).

• • Toponime sociale care indică raporturi de proprietate: Olteanca, Păun, Izmănaru, Coasta Ovreiului, Valea Drăganilor, Bărcăneasca, Cotroceanca, Coasta Ovreului, Bogdănari, Sersari, Drăgănești, Mărcari, Vlădari, Mănești, Bogdănari etc.

• • Toponime sociale care se referă la activităţi umane: Izvorul Chirigiilor (loc de popas pentru cei care efectuau chirii şi care făceau legătura între drumurile comerciale dintre văile Buzăului şi Teleajenului), Hanul Piticului (aşezat la intersecţia ce duce spre satul Bătrâni), Dealul Şindrilei, La Barda, Drumul Zanei (etimologie necunoscută, drum ce făcea legătura între Starchiojd – valea Seacă de Cătina, Dealul Zboiu, Dealul Salcia şi Valea Cricovului şi a Lopatnei), Scaun (loc de popas şi odihnă pentru vânători), Dealul Zboiu (loc de odihnă pentru cei care veneau dinspre Subcarpaţii Externi, mai joşi, spre Subcarpaţii Interni, mai înalţi; de la zăbavă), În Vârf la Cârciumă (localizat pe interfluviul dintre pârăurile Zeletin şi Bătrâneanca, pe drumul ce unea Nucşoara de Jos de Starchiojd), La Hanul lui Ghican (renumit în trecut pentru preparate din peşte şi ţuică; era aşezat în Bodeşti, în actuala zonă numită Bogdănari).
• • Toponime sociale ce amintesc de vechi funcţii avute de unii locuitori ai comunei: Spătărelu (spătărel = boier cu rang mai mic ce avea în evul mediu însărcinarea de a păzi ordinea la sate în timp de pace şi atribuţii militare în timp de război), Spătaru, Diaconu (în comună, cântăreţ bisericesc), Poteca (de la potecaş = cel care păzea potecile ce veneau din Transilvania, altele decât cele ce urmau drumurile comerciale de-a lungul văilor, având totodată şi funcţia de grănicer).

Toponimia istorică aduce în actualitate o parte din ecoul unui trecut istoric deosebit de bogat în evenimente şi prefaceri necontenite. Din această categorie toponimică fac parte cele care prin importanţa şi semnificaţiile lor se încadrează în categoria toponimelor social-istorice:

• • Siliştea Zeletinului (în două locuri din Poiana Zeletinului), Siliştea Bodeşti – locul unde a fost odată un sat sau pe care era aşezat un sat (selişe, în slavona veche; se referă la evenimentele din 1602 sau din 1750);

• • Izvorul lui Burlan – de fapt Varlaam, călugăr războinic de la Schitul din Nucşoara urmărit si ucis de oştile poloneze în evenimentele din 1602;

• • La Curte – una dintre reşedinţele prinţesei Coralia Boldur Cantacuzino, situată în Târleşti. Moşia se întindea de la Dealul Priporului până la Dunăre. Prinţesa făcea parte din suita reginei Elisabeta, soţia lui Carol I (domn între 1866 – 1881 şi rege între 1881 – 1914). Dorind să vândă moşia, prinţesa Coralia Boldur l-a convins pe Carol I să viziteze zona ştiind că acesta intenţiona să-şi construiască o reşedinţă regală. Vânzarea nu a fost acceptată deoarece se dorea un loc unde să existe o apă curgătoare permanentă și cu un debit mare, ceea ce în această zonă nu exista.

• • Râncezi – denumirea satului a fost determinată de aceleaşi evenimente din 1602 când locuitorii au fost nevoiţi să părăsească satul din cauza luptelor dintre Radu Şerban Basarab şi Simion Movilă. Locuitorii şi-au ascuns laptele şi brânza spre locul de izvor al râului. Deoarece aceste evenimente au fost de lungă durată, la întoarcere, locuitorii au aruncat în albia râului ceea ce ascunseseră deoarce acestea “rânceziseră”. Aceleaşi evenimente legate de spargerea satului Zeletin (1750) au dus şi la antroponimele apărute mai târziu, cu privire la cei care au părăsit satul şi s-au aşezat în locurile unde aveau odăi(Vlădari, Băduleşti, Onari, Bodari, Măneşti, Bogdănari, Sersari, Mărcari) sau după gradul de rudenie (Băcești, Lăbușari, Borșari, Roibari).

• • În aceeaşi categorie se înscriu şi delimitările făcute între vechile moşii existente în comună: Hotaru Mic (limita cu moşia moşnenilor din Starchiojd), Hotaru Mare (limita dintre moşia Jiveşti cu cea a moşnenilor din Cătiaşu), Pietrele Înfierate (punct de întâlnire a moşiilor Zeletin, Râncezi, Predealul-Sărari și Ariceştii Zeletin), Piatra Scrisă (limita dintre moşia Târleşti şi moşia Cărbunari).

• • Drumul Hoţilor – pornea din 7 Sate (Săcele) și traversa munţii și zona Subcarpaţilor pe interfluviul dintre Buzău şi Teleajen; punctul final era Oraşul de Floci (Dunăre) unde hoţii vindeau ceea ce furau.
• • La Spânzurători – pe şeaua cu acelaşi nume, situată pe interfluviul bazinetelor pârâurilor Râncezi şi Zeletin unde erau spânzuraţi cei condamnaţi la moarte.

Toponimele psihologice sunt de asemenea numeroase. Cele mai multe se referă la psihologia umană, la felul de a fi al unei persoane, la aspectul fizic, la comportament ele transformându-se în porecle: Buleandră (erau numiţi în trecut cei ce purtau îmbrăcăminte “de oraş” comparativ cu majoritarii îmbrăcaţi în costum popular; de asemenea, aceştia erau consideraţi leneşi deoarece pentru a crea un costum popular era necesar un efort mare spre deosebire de hainele făcute din materiale cumpărate), Boscornea (a face mereu observaţii), Borş (a vorbi vrute şi nevrute), Cursus (cel care e mereu nemulţumit), Lăbuşari (cei cu mâinile şi labele picioarelor mari), Cioboi (care, la nervi, sparge tot), Cap Mare (aspect fizic), Cap Roşu (culoarea părului), Iţic (Valea Plopului, urmaşi ai unui evreu), Panduru (a face ce vrea, fără a respecta legile), Căcărează (se ocupă de oi), Buzata și Buzilă (aspect fizic), Fonfarii (defect de vorbire).

Din cele expuse se poate observa că toponimele topografice (oronime, fitonime, antroponime, hidronime) conduc la formarea unor aprecieri după cum urmează:

• Utilizarea cadrului natural în scopuri social – economice s-a desfăşurat în mod gradat şi selectiv de la o etapă la alta, pe măsura creşterii numerice a populaţiei şi a dezvoltării schimbului de produse.
• Defrişarea pădurilor în scopul extinderii domeniului pastoral, folosirii drept combustibil, materie primă sau articol de negoţ a atras după sine declanşarea unor procese negative neprevăzute de vechii locuitori; acestea s-au manifestat pe plan morfologic, hidrologic, climatic, pedologic etc., afectând echilibrul natural şi modul de habitat al populaţiei.

În ceea ce priveşte toponimul Poseşti, acesta trebuie legat, conform tradiţiei locale, de cei 9 Posari veniţi din Ardeal şi care s-au aşezat cu acordul moşnenilor din Zeletin pe aceste meleaguri. Organizarea administrativ – teritorială din 1864 a consemnat numele de comuna Poseşti care includea 7 sate ai căror locuitori își aveau vechile origini, în mare parte, din dispărutul sat Zeletin la 1750 dintr-o poruncă domnească nedreaptă: Poseştii Pământeni, Poseştii Ungureni, Valea Plopului, Valea Screzii, Bodeşti şi Merdeala. În urma reorganizării administrativ-teritoriale din 1950, când teritoriul României a fost împărțit în regiuni și raioane, s-a desfiinţat comuna Târleşti iar teritoriul acesteia, fără satul Gogeasca, a fost alipit comunei Poseşti. În anul 1968 a avut loc o nouă organizare administrativ – teritorială, desființându-se regiunile și raioanele și revenindu-se la județe și în urma căreia comuna Râncezi a fost încorporată în comuna Poseşti.