ANGHEL CONSTANTIN. Comuna Posești - Aspecte fizice și socio-economico-geografice. Universitatea din București, Facultatea de Geografie, 2013

Satul este aşezat în partea de sud și sud-est a comunei de-a lungul pârâului Zeletin, majoritatea locuinţelor fiind situate pe malul stâng al pârâului. Denumirea localităţii, după D.G.H. Ph. (pg. 572), ar proveni de la trei târlaşi veniţi aici cu oile, cel mai probabil de peste munţi. După Ecaterina Zăhărescu (,,Vechiul judeţ al Saacului în lumina istorică şi antropogeografică’’, Cunoaşterea Prahovei, an I, nr 1, ian 1939, pg. 70), toponimul arată foarte bine formarea satului în jurul târlei fixate (iniţial studiul a apărut în 1923, în Buletinul Societăţii Regale Române de Geografie).

Toponimul derivă din sârbo-croatul ,,trlo” = loc neîmprejmuit şi neacoperit unde se odihneau vitele şi oile în timpul păşunatului. Acest toponim are două sensuri: loc de păşunat pentru vite, cu bordeie pentru păstori, respectiv aşezare provizorie pe o moşie străină pentru a face plugărie sau pentru a văra cu oile. Târlaş (D.E.X.) este stăpânul sau îngrijitorul unei târle.

Cea mai veche menţiune a satului Târleşti este într-un document al Starchiojdului şi Chiojdului din Bâsca. Este vorba de un hristov al lui Matei Vodă Basarab, dat pentru moşia Cepturaş, la 16 aprilie 1643, în care se stabilesc hotarele moşiei şi în care se precizează că aceasta se învecinează şi cu moşia moşnenilor din Târleşti şi cu moşia Jiveşti. Această ultimă moşie se afla pe teritoriul actualului sat în partea sa de est şi este menţionată documentar cu mult înaintea denumirii moşiei Târleşti.

În anul 1741 luna mai, a avut loc o primă ieşire din devălmăşie din moşia Târleşti. Deoarece nu s-au înţeles asupra împărţirii moșiei, domnitorul Constantin Mavrocordat, în urma petiţiilor primite, a trimis la faţa locului 12 boiernaşi, pentru a judeca şi a hotărî asupra acestei moşii. Prezentăm mai jos hristovul scris, rezultat în urma cercetărilor la faţa locului:

7429 (1741) 18 mai

,,Noi 12 boiernaşi care am fost luaţi după răvaşu măriei sale, domnului nostru Io Constantin N. Voievod, de la Popa Mitran, protopop de Bâsceni, i Dobrin din Lipia i ot Târleşti şi cu sluga măriei sale Mihaiu Vitorii, ca să alegem şi hotărî moşia de la Târleşti.

Deci noi, văzând luminata carte a Măriei Sale, ne-am strâns cu toţii la moşia Târleşti şi am strânsu toţi duşmanii şi am cetiti toate cărţile şi zapisurile câte am avut şi cartea Măriei Sale Radu Vodă Mihnea de ocolul acestei moşii şi am găsit 1160 stânjeni şi întrebând pe moşnenii Stoica Barbă Roşie şi pe Ion Metca cu fraţii lui cum sunt această moşie, iar ei răspuns ca să se facă trei părţi şi a treia parte să o ţină Dobrin ot Lipia şi Dumitru Baranga şi cu fraţii lui de moşie.

Deci, Dobrin, a scos carte a răposatului Pătraşcu Vodă, care carte spune de hotarele acestei moşii, care în carte nu scrie de împărţeală. Deci am văzut acea carte, ce era la mâna lui Dobrin ot Lipia şi întrebând pe Stoica dacă au şi ei alte cărţi, ei au spus că nu.

Şi văzând că alte cărţi n-au, aşa am hotărât şi am ales de dat, să stăpânească Dobrin ot Lipia i Dumitru Baranga cu fraţii lui, de moşie jumătate, stânjeni 580 şi au rămas feciorilor lui Dragomir stânjeni 580, şi au luat moşnenii din Zeletin din silişte unde au casele lor şi Dobrin şi Dumitru Baranga din jos de Jiveşti. Şi le-am pus piatră şi semne după obicei, şi am pus pietre prin mijlocul moşiei, despărţindu-se unii de alţii, ca să stăpânească cu bună pace, acum înainte 18 mai 7249 (1741).

Semnat: Ioniţă Căpitan Parascoveanu, Moise Lipiacu, Popa Pană, protopop, Negoiţă, Negoiţă ot Tohani, Constantin Logofăt, Popa Stroie ot Starchiojd, Dumitru Macovei, Dumitru Boloni, Constantin Vătaf, Constantin Chiojdeanu, Stanciu Izbaşa, Toma Hagi, Stan Vătaf, Dumitru ot Starchiojd.”

Din cele două documente prezentate rezultă că satul Târleşti este atestat direct în anul 1643 în hristovul semnat de Matei Basarab şi, indirect, în timpul domniei lui Pătraşcu Vodă (1554-1557).

La 25 iunie 1743, printre aldămăşarii participanţi la alegerea părţii lui Dumitru Macovei, vătaf al Starchiojdului din moşia Bătrînilor şi Zeletinului, au participat şi ,,Neagoi ot Târleşti, Ion Grecu ot tam, Stan ot tam, Pârvu ot Gogeasca” (Documentele Starchiojdului).

Între anii 1787-1792 a avut loc războiul austro-turc, în urma căruia Ţara Românească a fost ocupată de Imperiul Habsburgic. În timpul ocupaţiei, generalul austriac Bauer (ulterior va fi în solda Rusiei), a avut posibilitatea să străbată ţara şi a consemnat ceea ce a văzut în ,,Memoires istoriques et geographique sur la Vallachie – 1788”. În aceste memorii, el va menţiona şi satele Târleşti, Poseşti şi Râncezi.

Deosebit de important pentru Ţara Românească a fost faptul că, în timpul ocupaţiei, a avut loc ridicarea topografică şi elaborarea unei hărţi a teritoriului românesc la sud de Carpaţi, în ultima şi penultima decadă a secolului al XVIII-lea. Pentru ridicarea topografică au fost alese mai multe puncte geodezice unde au fost ,,plantate” piramide din lemn pe care localnicii le numeau ,,momâi” sau ,,ciuhe”. Unul din aceste puncte geodezice a fost vârful Pripor, piramida ridicată aici rezistând mai bine de 200 de ani. De altfel, în toponimia locală, denumirea de ,,La Piramidă” este mult mai utilizată decât Pripor.

Această hartă, editată în limba germană sub numele de ,,Militarische Karte der kleinen oder oesterichischen und gross Wallahei” (Harta militară a micii (Oltenii) şi a marii Valahii), din 1790, coordonată de obristul colonel Specht, pentru zona Poseşti oferă următoarele localităţi: la vest de punctul geodezic Pripor este localizat satul Râncezi, la circa un kilometru de şoseaua spre Văleni; cătunul Nucşoara nu apare; cătunul Valea Plopului este dispus pe flancul de nord; Valea Screzii nu apare; satul Poseşti este prezentat în două vetre sau silişti: cătunul ,,La Vârf”, la circa 800 de metri de şosea spre nord-est de aceasta şi, alta de două ori mai extinsă dar numai la vest de pârâul ,,Zeletina”, către Valea Stupinii, ceea ce ar prefigura Poseştii Pământeni; Poseştii Ungureni, Valea Stupinii şi Merdeala nu apar; satul Tarleşti este în întregime conturat numai la nord de şosea, la încrucişarea acesteia cu cu drumul spre Gogeasca şi Vârful Priporului.

Satul este menţionat apoi în anul 1815, în lucrarea lui Dionisie Fotino ,,Istoria generală a Daciei sau a Transilvaniei, Ţarei Româneşti şi a Moldovei”, în traducerea lui G. Sion, Impr. Naţ. Buc. 1859.

Anul 1831 aduce noi date despre Târleşti. Una din prevederile Regulamentului Organic (prima Constituţie românească) a fost elaborarea unei catagrafii (recensământ) şi a capitaţiei (impozit sub formă de cote fixe pentru fiecare familie), care au înlocuit sistemul ludei (număr variabil de birnici) şi a câslei (cotă parte din bir ce revenea unei comunităţi).

Catagrafia întocmită pentru anul 1831, a fost distrusă de bombardamentele americane din 1944. Anumite date provin de la Marea Vistierie sau Departamentul Finanţelor, care arată că în Târleşti erau 125 de familii dajnice şi 7 nedajnice. I se cereau 1875 lei pentru jumătatea anului 1831 şi 3650 lei pentru anul 1832. Iată şi demografia unor sate din jur: Bătrâni – 137 familii, Ariceşti Zeletin – 90, Starchiojd – 152, Chiojdul din Bâsca – 143, Cătina – 89, Valea Anei Pământeni – 38, Bâscenii de Sus – 73 şi Cărbuneşti – 89.

În ,,Cercetări statistice privitoare la stăpânirea pământului în Ţara Românească”, Ion Donat prezintă alte date extrase din catagrafia anului 1831, folosind alte surse. Acesta prezintă pentru satul Târleşti următoarele date: 141 familii şi 29 feciori de muncă. Moşia se numea Jiveşti şi era stăpânită de serdarul (comandant de cavalerie) Pârvulescu, de Bănică Cărbunescu şi megieşii (moșnenii).

Cu ocazia ocupării Ţărilor Române de către trupele ruse între anii 1829-1834, statul major al armatei ruse a întreprins şi ridicarea topografică a teritoriului ocupat. Această hartă a fost editată în 1835 şi reeditată în 1853, cu reambulările făcute de inginerii topografici în 1850. Coordonatorul hărţii ruse a fost colonelul german aflat în solda armatei ruse, Detnears. El a coordonat un grup central de 20 ofiţeri şi ingineri (majoritatea germani). Harta mai este numită şi ,,Harta Detnears”. Această hartă este mult mai precisă decât ,,Harta lui Specht” din 1790, deoarece arată starea populaţiei şi gruparea ei pe teren. Toate amănuntele hărţii se referă la planimetrie, fiind executată la cererea administraţiei ţării – vistieria – pentru nevoi de impunere fiscală, statistică şi de cunoaştere.

Pe această hartă indicii demografici sunt marcaţi prin trei feluri de aşezări rurale. Cu un cerc mic şi o linie verticală deasupra sunt reprezentate cătunele între 1-5 gospodării (de exemplu Valea Screzii). Numele aşezărilor este scris cu litere de mână. Pentru aşezările cu 5-20 gospodării nu s-a folosit un semn distinctiv ci numai nume sub care s-au scris cifre ce reprezintă numărul de gospodării, nu la toate satele însă (de exemplu Valea Plopului şi Poseştii Ungureni). Aşezările mai mari de 20 gospodării sunt marcate cu un cerc mai mare şi o cruciuliţă deasupra. Numele satelor sunt trecute cu litere de tipar. Pe hartă apar Rânceşti (Râncezi) cu 48 gospodării, Nucşoara cu 87 gospodării şi Târleşti cu 165 gospodării. Nu apare Poseştii-Pământeni, deoarece el se afla chiar la joncţiunea dintre două coloane de hârtie şi a scăpat din vedere.

Conform Regulamentului Organic, recensământul, respectiv catagrafia, urma să se desfăşoare din 7 în 7 ani. În 1838 a apărut a doua catagrafie care înfăţişează întreaga populaţie a satelor pe familii şi nominal pe toţi membrii familiei şi animalele ce le aveau. Această catagrafie nu precizează și pământul pe care familiile îl aveau în proprietate.

Pentru satul Târleşti, catagrafia din 1838 (mult mai cuprinzătoare) prezintă următoarele date: numărul de familii 175, număr de locuitori 620, din care 304 bărbaţi şi 316 femei, 268 erau copii sub 14 ani şi 352 erau adulţi. După categoria socială, 51 familii erau moşneni şi 105 erau familii de clăcaşi, majoritatea pe moşia Jiveşti. În ceea ce priveşte capitaţia se menţiona: 114 familii erau birnici (plăteau taxe), 8 familii se încadrau la iertaţi, 3 familii patentari şi 2 familii erau scutite. Toate cele 156 familii din Târleşti intrau în categoria de agricultori. Terenul arabil era de 298 pogoane, iar familiile satului aveau 87 cai, 164 boi, 146 vaci, 337 oi, 203 capre, 197 porci şi 7 stupi. Majoritatea pomilor fructiferi o formau prunii, 5405, iar alţi pomi fructiferi (meri, peri, nuci) erau 70.

Așezat pe un drum comercial între Valea Buzăului și cu bifurcare spre Valea Teleajenului și Valea Cricovului Sărat, a avut ca efect apariția hanurilor – loc de popas pe timpul nopții pentru cei care transportau diferite mărfuri: hanul lui Ghiță Iancu, hanul prințesei Coralia Boldur Cantacuzino, cel al lui Stoica Haită, al lui Andreescu Nederu, în Bodești, hanul lui Ghican și în Posești, hanul lui Boboc.

Ocupaţia rusă dintre anii 1828-1834, cu toate nenorocirile cauzate de războiul ruso-turc dintre anii 1828-1829, a avut şi unele părţi pozitive. Generalul Pavel Kisseleff a convocat în 1831 o adunare a marilor şi micilor boieri, care au alcătuit prima constituţie românească, ,,Regulamentul Organic”. Atunci a fost scos din îndelungata sa somnolenţă învăţământul public. Au luat fiinţă ,,şcoalele începătoare”, câte una în reşedinţele de judeţ. Cea de la Vălenii de Munte a luat fiinţă în 12 august 1832, cu 29 şcolari. Încă de la început această şcoală a întâmpinat mari greutăţi din partea medlenicerului Mârzea, mai marele târgului, şi a stareţilor mănăstirilor Văleni şi Cotroceni, care pretindeau ca şcolarii de la şcoala românească începătoare ,,nu vor avea nici-o procopseală din limba valahică”.

O altă greutate era descoperirea tinerilor ştiutori de carte din sate, care să primească slujba de învăţători şi care aveau să fie datori ,,a se ocupa cu dinadinsul de şcoală şi să urmeze câtăva vreme pe vară în şcoala din oraşul judeţului spre a se desprinde la învăţăturile începătoare şi mai ales metoda de predare sau a împrumutatei învăţături”.

Greutăţi mari au fost şi în ceea ce priveşte aflarea clădirii pentru şcoală şi mai ales pentru clădirea unui local propriu sau procurarea mobilierului şi a materialelor didactice.

În anul 1838 a fost elaborat Planul de organizare a şcolilor săteşti de către Eforia Şcoalelor, elaborat şi coordonat de ministrul de interne de atunci, Mihail Ghica, fratele domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica. Conform acestui plan, satul era obligat să deschidă o asemenea şcoală, solicitând pe unii din cântăreţii bisericeşti să înveţe pe copiii satului carte şi cântări. În schimbul muncii lor, urmau să primească 800 kg de bucate (cereale boabe) din magazia de rezervă a satului şi câte 2 lei de la fiecare enoriaş familist.

La Târleşti, prima şcoală comunală s-a înfiinţat la 6 octombrie 1839. Primul învăţător trimis de la şcoala din Vălenii de Munte, condusă de profesorul David Maniu Almăşanu, a fost State State sin Popa Voicu din Livadia (Vărbilău). Până în 1842 şcoala a funcţionat într-o încăpere a fostului han, al serdarului Pârvulescu. La 18 noiembrie 1842 satul Târleşti figura în lista Eforiei Şcoalelor cu ,,şcoală săvârşită”, adică era gata construcţia ei. Clădirea a fost ridicată pe moșia prințesei Coralia Boldur Cantacuzino (moștenitoarea serdarului Pârvulescu), langă hanul ce-i aparținea și cu sprijinul său material. Școala avea pereţii din nuiele acoperite cu pământ (pomesteală), acoperişul fiind din şindrilă. S-a păstrat şi dimensiunea încăperilor: 4,2/3,2; 2,4/2; 2,2/2. În ceea ce priveşte încăperile mici, una era destinată materialului didactic, iar cea de-a doua era locuinţa învăţătorului. State Voicu a funcţionat ca învăţător până în 1848 când, în urma înfrângerii revoluţiei din 1848, toate şcolile au fost închise. Şcoala s-a redeschis abia în 1857. În 1861 funcţiona ca învăţător Niţă Predescu.

Prin Legea Instructiunii Publice din 1863 invățământul devenea învățământ de stat general, obligatoriu și gratuit pentru ciclul primar (cls. I-IV), învățătorul era retribuit de stat, fiind înlocuită întreținerea și plata învățătorului de către comunitatea sătească. Se preciza obligația consiliilor comunale de a se preocupa ca învățătorii să fie din comunitatea locală și să găsească pe cel mai dotat intelectual dar și să-l sprijine material, pentru a urma Școala Normală.

Clădirea şcolii a fost distrusă de un incendiu în anul 1897. A fost ridicată o nouă şcoală, construită între 1898-1901, cu ziduri de piatră pe un teren donat de moșnenii târleșteni. Clădirea avea două săli de clasă cu ziduri din piatră având următoarele dimensiuni: 8,5/5,5; 6,5/5,5 şi o cancelarie cu dimensiunea 4/4. Tot atunci a fost construită și o fântană care există și astăzi. În urma cutremurului din 4 martie 1977, şcoala a fost grav avariată și, existând pericolul de prăbușire, la recomandarea unor experți tehnici, a fost demolată.

Primul învăţător care a provenit din locuitorii satului a fost Vasile Dinescu, mort la Dragoslavele în 1917 în timpul primului război mondial. El a funcționat ca învățător la școala din Cărbunești. După 1910 şcoala a funcţionat cu două posturi, primul fiind ocupat de Dumitru Chivăran iar cel de-al doilea fiind ocupat de Mihail Cărbunescu. După plecarea lui Chivăran, în 1921, postul va fi ocupat de Pavel Păun. În anul 1928, ca urmare a creșterii numărului de elevi, se va înființa un al treilea post, ocupat de învățătoarea Aurelia Dinescu.

După desfiinţarea judeţului Saac, la 1 ianuarie 1845, comuna Târleşti împreună cu satul Gogeasca au intrat în componenţa judeţului Prahova. D.T.S.R. (1872) aminteşte comuna ca parte a plaiului Teleajen, cu o populaţie de 825 de locuitori.

La 10 februarie 1858, un anume Matei Bercea din satul Târleşti dădea o adeverinţă serdarului N. Homorânceanu ca vechil (avocat, mandatar sau om de încredere), pentru a-l reprezenta în pricina în care a fost citat de curtea civilă, secţia a II-a, cu Gheorghe Anghel din aceeaşi localitate (D. I. Brezeanu – Documente de pe Valea Teleajenului).

Fosta primărie din Târlești

Între anii 1856-1860 a fost construită, prin contribuţia enoriaşilor, actuala biserică târnosită în anul 1860 cu hramul ,,Sf. Nicolae”. De menţionat că exista o biserică din lemn construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și ridicată prin intermediul călugărilor de la Mănăstirea Ciolanu (jud. Buzău). După târnosirea noii biserici, cea din lemn a fost transportată peste Dealul Pripor în satul Valea Cătinei (jud. Buzău) unde se găseşte şi astăzi.

Reforma agrară din 1864 a dus la eliberarea a 119 titluri de proprietate pentru locuitorii din Târlești și Gogeasca (cu despăgubire), majoritatea pe moşia Jiveşti dar şi pe moşia lui Dumitru Cărbunescu, urmașul lui Banică Cărbunescu. Toți cei împroprietăriți au primit mai multe titluri de proprietate, neputându-se comasa într-un singur trup de lot cele câte 12 pogoane, iar din cele 119 titluri, o parte erau și ale clăcașilor din Gogeasca.

La inceputul secolului al XIX-lea se conturaseră pe teritoriul actual al satului Târlești trei moșii:

  • moșia moșnenilor târleșteni – de la intrarea în sat, până la zidul din piatră de la marginea șoselei a vechii școli, construită între anii 1898-1901.
  • moșia lui Banică Cărbunescu – de la reperul menționat anterior, până la Izvorul Pominoii – pe șosea până la Podul Măgarului.
  • moșia Jivești – de la Izvorul Pominoii, până la Valea Seacă de Catina, limita dintre județele Prahova si Buzau.

Moșia Jivești este atestată documentar într-un act de hotărnicie emis in anul 1562 de Petru Voevod pentru stabilirea hotarelor moșiilor Pătârlăgeni, Chiojdul den Bâsca, Lerești, Cepturaș și Cătina, în care se arată ca moșiile Cătina si Cepturaș se învecinau cu moșia Jivești.

Această moșie era stăpânită la începutul secolului al XIX-lea de marele serdar Pârvulescu. Fiind fară urmași direcți, moșia va intra în stăpânirea nepoatei sale, prințesa Coralia Boldur Cantacuzino la mijlocul secolului al XIX-lea.

Prințesa era doamnă de onoare în suita reginei Elisabeta, soția regelui Carol I (1866-1914). Aflând de intenția regelui de a găsi un loc pe care să construiască o reședință regală, a încercat să-i vândă această moșie. A fost refuzată deoarece nu exista o sursă de apă permanentă și cu un debit mare. Va vinde aceasta moșie spre sfârșitul secolului al XIX-lea lui Grigore Filipescu din Drajna. La rândul său, și la scurt timp, Grigore Filipescu vinde moșia Jivești lui Negro Ponti (italian de origine), fost administrator al moșiilor prințesei Cantacuzino. Acest Negro Ponti a devenit unul din cei mai mari proprietari de pământ din România. Moșia sa se întindea din Dealurile Priporului până la Brăila.

Coralia Boldur Cantacuzino avea în localitatea Bâscenii de Sus (jud. Buzau) reședința principală pentru administrarea moșiilor sale din zona – ,,Curtea Prințesei”. Pentru administrarea moșiei Jivești avea și în Târlești o altă reședință (care nu mai există) mult mai mică. Locul unde erau construite clădirile reședinței a rămas în toponimia locală sub numele ,,La curte” (actuala zonă unde se află Căminul Cultural și terenul din jurul său).

În 1863-1864 a fost adoptată Legea administrației, înființându-se ca forma de organiare – comuna. Conform legii, comuna cuprindea unul sau mai multe sate iar satul cu cea mai numeroasă populație devenea reședința comunei. Astfel, satul Târlești devine reședința comunei cu același nume, având în subordonare sa satul Gogeasca.

Legea rurală din 1864, din timpul lui Alexandru Ioan Cuza, a avut ca efect emiterea a 119 titluri de proprietate pentru clăcașii din Târlești și Gogeasca ce vor primi pământ pe moșia lui Dumitru Cărbunescu, fiul lui Bănică Cărbunescu și pe moșia Jivești. Titlurile au fost emise până în anul 1883, an în care clăcașii au terminat de plătit suma datorată pentru răscumpărarea pâmântului. De reținut este valoarea mare a leului românesc comparativ cu alte monede europene: un leu echivala cu un franc elvețian și cinci centime (considerat valuta forte a Europei), iar același leu româensc echivala cu trei dolari americani.

Lista clăcașilor din Târlești împroprietăriți cu despăgubire intre anii 1864 – 1883 (au primit 12 pogoane):

Pe moșia Jivești
Iancu Ghica Muscalu
Ivan Nicolae
Maria Oprea
Anton Ion
Oprea Haidău
Sultana Văduva
Anghel Haidău
Tache Bunget Haidău
Ene Cazan
Catrina Cazan
Matei Stemata
Minea Stanca
Costaru Onel
Anghel Cursus
Ghicu Voicu
Tănase Anghel Cursus
Stroe Aldoiu
Neagu Mihalcea
Nicolae Pirtocea
Ion Oncioiu
Ion Dragan
Catrina Văduva
State Haidău
Andrei Vișinescu
Ion Panait
Ivan Alexandru
Pe moșia Bănică Cărbunescu
Stoica Nicolae
Oncioiu Ion
Micu Duță
Iancu Duță
Baciu Dumitru
Vișan Alexandru
Radu (Radulescu) Obrocea
Vișinescu Alexandru
Stan Haită
Dumitru Rusu
Dinu (Dinescu) Obrocea
Stoica Haită
Preda Ivan

În august 1865 a intrat în vigoare obligația căsătoriilor care se fac in fața ofițerului Stării Civile. Baieții se puteau căsătorii la 14 ani împliniți iar fetele la 12 ani cu consimțământul părinților și al tinerilor, luându-se în considerare valabilitatea căsătoriei după al 7-8-lea grad de rudenie.

În anul 1883, așa cum am mai menționat, prințesa Cantacuzino vinde restul din moșia Jivești lui Grigore Filipescu iar acesta, la scurt timp, lui Negro Ponti – italian de origine- unul dintre cei mai mari latifundiari din România de atunci. La rândul sau Negro Ponti a vândut în 1915, 700 pogoane de pământ rămase din moșia Jivești după împroprietărirea din 1864, lui Ștefan (Bebe) Ioanid (grec de origine), fost administrator pe moșia lui Negro Ponti. Ca administrator ,,reușise” să strângă destui bani încât să construiască în București un bloc pe Calea Victoriei pe care l-a transformat în birouri închiriate la diferite firme. În Târlești iși va construi, atât pentru el (pe locul unde era resedința prințesei Coralia Boldur Cantacuzino), cât și pentru părinții săi, câte o reședință de vară și un foișor. Era foarte pasionat de vânătoare și de multe ori venea din București cu mulți prieteni organizând partide de vânătoare.

D.G.J. Ph. (1897) menţionează că satele Târleşti şi Gogeasca formează comuna Târleşti, care are o populaţie de 1181 locuitori, din care 971 erau în Târleşti şi 210 în Gogeasca. Locuitorii se ocupau cu creşterea animalelor, pomicultura, dogăria, dulgheria şi rotăria. Se menţionează că pe Valea Săracă se găsesc cărbuni. Aceeaşi sursă menţionează că în comună sunt 175 ştiutori de carte.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, presa prahoveană ne informa că în vara lui 1899, din motive obscure nouă, se petrecea dizolvarea consiliului comunal din Tarleşti, la numai o lună de la instalare. Se pare că se constataseră nereguli electorale.

În anul 1910, în urma mai multor plângeri, vor mai fi improprietăriti alți clăcași îndreptățiți, conform Legii rurale din 1864, pe moșia lui Dumitru Cărbunescu.

Legea pentru reforma agrară din 17 iulie 1921 a determinat unele schimbări în viața locuitorilor din satele Târlești și Gogeasca, sate ce formau împreună comuna Târlești. Legea prevedea împroprietărirea cu precădere a mobilizaților din războiul din 1916-1919, a mobilizaților în campania din 1913, a văduvelor de război pentru copii, agricultorilor fără pământ, agricultorilor cu proprietăți mai mici de 5 ha și orfanilor de război. De asemenea se considerau îndreptățiți preoții, învățătorii și functționarii publici cu reședința în comunele rurale. Legea prevedea împroprietărirea acestora cu 5 ha sau 7 ha în zonele de colonizare. Cum pe teritoriul comunei Târlești nu puteau fi împroprietăriți toți cei îndreptățiți, împroprietarirea s-a făcut prin colonizare în Câmpia Bărăganului unde au întemeiat împreună cu cei din Gogeasca, o așezare nouă, Ștefan cel Mare, actualmente comună în județul Călărași.

În anul 1910, conform noii legislații, a fost înființată banca agricolă ,,Țăranul”, a cărei clădire a fost construită pe un teren cedat de pr. Ilie Popescu în apropiere de ulița cu intrare spre biserică; clădirea nu mai există. În 1932 a fost inființată cooperativa de consum ,,Albina” pe același teren cu banca agricolă ,,Țăranul”.

În anul 1928 a fost construit un local nou pentru Primăria comunei Târlești. Clădirea construită în același stil architectonic ca al vechilor case din comună, avea 4 încăperi și, alipit, o încăpere destinată jandarmeriei. După desființarea comunei, în urma aplicării Legii de organizare administrative din 1950, în urma unor modificări interioare, în clădire vor funcționa două săli de clasă, iar din 1958 și o sală de grădiniță. În prezent, a fost amenajat într-una din săli un mic muzeu sătesc prin aportul înv. Bălășoiu Carmen, Mihalcea Cornelia, Dinescu Florica și Ionescu Steliana. Încăperea jandarmeriei a fost destinată să funcționeze ca un cabinet medical al Dispensarului comunal. În prezent nu este funcțională din cauza lipsei dotărilor necesare standardelor actuale.

Lângă primărie vor fi amplasate în anul 1935 un monument și o troiță din lemn în amintirea eroilor din satele Târlești și Gogeasca căzuți pe câmpurile de luptă. Monumentul avea la bază o țeavă prin care curgea apă permanent, adusă printr-un apeduct din olane de la circa 500 m distanță din punctul ,,Vișănari”. Pe plăcile din marmură albă, atașate pe laturile troiței în anul 2004, sunt scrise numele eroilor din satele Târlești și Gogeasca căzuți pe câmpurile de luptă din Războiul de Independență (1877-1878), Primul Război Mondial (1916-1919) și al Al doilea Război Mondial (1941-1945).

Monumentul eroilor din Târlești

Începând cu anul 1937, cel mai mare proprietar din comuna Târlești, Ștefan (Bebe) Ioanid, își pierde treptat moșia din cauza unor credite la mai multe bănci. Va fi executat silit de bănci care devin stăpâne pe cele cele 700 pogoane și le vor vinde. Cea mai mare parte a loturilor vor fi cumpărate de locuitorii din Târlești, dar vor fi cumpăratori și din satele vecine: Cărbunești, Posești, Cătina, Bâsceni. În 1947 va mai rămâne doar cu 6 pogoane situate în jurul reședinței sale. Cu un an înainte, soția sa plecase în Elveția, țara sa de origine. A fost acuzat de crimă pentru asasinarea unei refugiate poloneze, ucisă în pădurea de la Băneasa, venită în România în anul 1939 (când Polonia a fost ocupată de Germania și U.R.S.S.), pe care ar fi jefuit-o de bijuterii și de o mare sumă de bani. După lungi cercetări s-a descoperit că cel care a săvârșit crima a fost Ștefan Ioanid. Profitând de evenimentele istorice de atunci va fugi din țară, refugiindu-se în Elveția. Va fi judecat în lipsă și condamnat la moarte. Casa cu cele 6 pogoane de pământ situate în jurul ei, precum și proprietățile din București, vor fi confiscate. Casa – reședința sa din Târlești – va fi modificată în interior și transformată în Cămin Cultural în anul 1962. La scurt timp după fuga sa din țară, mama lui, Eugenia Ioanid, își vinde casa (care va fi cumparată de familia Mihalcea Constantin) și se va stabili în București.

 
 
Școala din Târlești (în prezent în conservare)

Din cauza lipsei de spațiu, (școala fiind construită în 1898), prin desființarea comunei Târlești în 1951, în localul fostei primării s-au amenajat două săli de clasă. Începând cu anul 1963 a început construcția unei noi școli care a fost dată în folosință integral în anul școlar 1965-1966. Vechea școală a continuat să funcționeze, cele două săli fiind transformate, una într-o sală de sport, iar cealaltă într-o sală pentru depozitarea lemnelor necesare încălzirii claselor în timpul iernii. Avariată grav în uma cutremurului din 4 martie 1977, a fost demolată.

Scăderea treptată a numărului de elevi ca urmare a migrării populației tinere și implicit a scăderii natalității a determinat, ca în anul 2006, cursurile gimnaziale să fie transferate la Școala gimnazială Posești, iar trei ani mai târziu au fost transferați și elevii de la cursurile primare. În prezent, clădirea școlii este în conservare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *