ANGHEL CONSTANTIN. Comuna Posești - Aspecte fizice și socio-economico-geografice. Universitatea din București, Facultatea de Geografie, 2013
Satul este aşezat în partea de nord-vest a comunei, la cumpăna apelor dintre bazinele râurilor Teleajen şi Buzău.
Până în anul 1964, satul se numea oficial Râncezi. Considerându-se că numele satului nu este corespunzător cu idealurile socialismului, prin Decretul din 1968, când s-a făcut o nouă reorganizare administrativă a teritoriului ţării, numele satului a fost schimbat în Nucşoara de Jos, iar satul Nucşoara a devenit Nucşoara de Sus. În perioada anului 1960-1968 mai multe sate din judeţul Prahova au primit noi denumiri pe aceleaşi considerente: Netoţi a devenit Dumbrava, Golăşei – Colţu de Sus, Păcăloaia (Păcăleşti) – Mehedinţa, Vai de Ei – Podgoria, Ţigănia – Stoieneşti, Vrăjitoarea – Răgman, Degeraţi – Vâlcele, Ciumați – Olarii Vechi, Opăriţi – Poienile, Atârnaţi – Măgura, Cocoşeşti – Cocorăşti.
Înainte de a fi satul, a existat un pârâu care se numea Râncezeanca sau Rânceda. Numele este de origine latină şi derivă din rancedus-a-um, însemnând gust şi miros neplăcut din cauza alterării, neplăcut, iute.
De-a lungul văii, este posibil sa fi existat în vechime izvoare sulfuroase care făceau ca atmosfera să fie plină de mirosuri neplăcute, de unde numele apei.
Nu este de altfel exclusă nici ipoteza ca apele stătătoare ale gârlei respective să fi cunoscut în timpul verii un proces de descompunere întreţinut şi de faptul că în vechime, de-a lungul apei, funcţionau mori şi fierăstraie, ale căror deşeuri, prin descompunere, produceau senzaţia de rânced. Există şi o a treia ipoteză, o legendă locală, în care se spune că în timpul uneia din desele incursiuni ale tătarilor locuitorii au părăsit în grabă satul, neavând timp să ia cu ei brânzeturile (ocupaţia principală a locuitorilor fiind creşterea oilor) și ascunzându-le în schimb. Reîntoarcerea la casele lor a durat destul de mult timp, brânza ascunsă râncezise și, nemaiputând fi utilizată, a fost aruncată în albia râului.
În fiecare caz prezentat, numele satului vine de la numele apei şi nu invers. Oricum, este exclusă ipoteza ca numele să aibă legătură cu creşterea oilor şi negoţul cu seuri şi alte alimente (N. I. Simache, M. Vulpescu – Istoricul satelor Poseşti, Râncezi şi Nucşoara).
Prima menţionare a satului Râncezi, indirect însă, apare în anul 1565. În actul de aşezământ din 1851 întocmit şi emis de judecătoria Vălenii de Munte se stabilesc hotarele moşiei Zeletin cuprinsă între ,,hotarul moşnenilor Cerăşeni, Râncezeni, apa Zeletinului i hotarul Pătârlagelui întocmit prin semnele cuprinse în ocolnica răposatului Petru Vodă ot leat 7073 (1565)” (Documentele Starchiojdului).
Numele de Râncezi apare apoi în hristovul din 12 iunie 1580, care nu s-a păstrat în întregime, nici în original, nici în copie. El a fost inserat numai în rezumat într-o hotârnicie din 1820 relativ la patru moşii: Bătrâni, Râncezi, Adânci şi Zeletin.
Primul document care s-a păstrat şi menţionează direct satul Râncezi este într-o poruncă a domnitorului Gavril Movilă, fiul lui Simion Movilă, din anul 1618, prin care domnitorul Gavril Movilă întăreşte proprietatea lui Neagu din Negoieşti şi fiilor săi în moşia Zeletinului, o funie întreagă din toată ocina lui Danciu pentru care plătise 2000 aspri. Printre aldămăşari este amintit şi Radu al lui Drăghie din Râncezi:
1618 (7127)
,,Din mila lui Dumnezeu, Io Gavril Moghilă Voievod şi domn a toată ţara Ungrovlahiei, fiul marelui şi răposatului Simion Moghilă Voievod. Dă domnia mea această poruncă a domniei mele lui Neagul din Negoieşti, fiul lui Mihai din Tîrgşor şi cu fiii săi, câţi Dumnezeu îi va da, ca să le fie ocină în Zeletin, a cincea funie din toată ocina lui din Zeletin, din câmp şi din apă şi din vatra satului şi din siliştea cu grădină.
Şi să se ştie Dânciu cu patru funii, iar Neagul să fie o funie deplină, din toată ocina lui Danciu din Zleletin, de pretutindeni, oricât se va alege pentru că a cumpărat-o Neagul din Negoieşti de la Danciul din Zeletin, pentru 2700 aspri.
Şi a vândut Danciul astă mai sus spusă ocină de bună voia lui. Şi au fost atunci aldămășari: Vasile Călugărul şi din Bătrâni, Stanciul Mânzatul şi fratele lui Stanislav şi din Zeletin popa Simion şi Dragomir fiul Mânzatului şi Radul al lui Drăghie din Rîncei şi din Gunţaţi, Mihăilă.”
Numele satului apare în zapisului din 28 aprilie 1631 prin care Dumitru din Drajna vinde marelui vornic Hrizea biserica făcută de el pe moşia acestuia. La semnarea zapisului a participat şi Dumitru din Râncezi (DRH – pg. 374-375).
În 1721 trei câslaşi din Râncezi, Florea Şerban, fratele său şi vărul lor Dragomir, neputând strânge de la consătenii lor ,,tainurile împărăteşti” au dat bir cu fugiţii. Pământurile lor au fost luate în chezaşie de Mănăstirea Văleni. Trecând termenul, în 1735, mănăstirea va deveni proprietară pe acele pământuri. În acelaşi an, la 18 noiembrie, cumpără 171 stânjeni de la Florea spătărelul şi alţii din Râncezi.
În 1731, 21 octombrie, are loc o ieşire din devălmăşie, cu 24 de boieri hotarnici, ,,a lui Ianeş Spătărelu sin Florea Spătărel ot tam cu feeea mea Despa şi cu fiul nostru Tudorel”. Zapisul era încredinţat lui Nicodim monahul ot Râncezi.
În 1743, iunie 25, printre semnatarii participanţi la alegerea lui Dumitru Macovei, vătaf al Starchiojdului, din moşia Bătrânilor şi Zeletinului au fost ,,Ion ot Râncezi şi Dumitru ot tam” (Documentele Starchiojdului).
În 1760, 12 mai, a fost întocmită cartea de hotârnicie a moşiei Râncezi, făcându-se trei trăsuri şi fiind împărţită la cinci cete de moşneni:
,,1794 mai 14. Copie după cartea de hotărnicie din 1760 pentru moșia Râncezi.
Copie scoasă asemenea din cuvânt în cuvânt după foaia trăsurilor moșiei Râncezi a dumnelor boierilor hotarnici ce se numesc mai jos.
Trăsurile stânjenilor din moșia Râncezilor după cum arăta în jos anume mai 18 1860.
Funii ale fiștecăruia după cum s-au venit trăsurile pentru bani.
Funii lui Nicodim Călugăru de moștenire frătâne-său Manea.
Funii iar lui Nicodim Călugăru de cumpărătoare de la Dumitru Bărbieru cu zapis.
Funii danie boierească iar de la Dumitru Bărbieru tot într-acel zapis.
Funii de la Anița cu feciorii săi, zălog iar la călugărul Nicodim.
24 funii acestea sunt pă mijlocul moșiei din capul trăsurii din sus la vale până-n zălogie.
S-au pus cărbuni și s-au făcut și movilă.
S-au dat popii Radului cu cetașii lui Hăulești iară pân livezi din semnul călugărului Năstase ce se cheamă Nicodim.
4 funii stânjeni 9 s-au însemnat și un copac pus-au cărbuni; făcut-au și o movilă.
9 palme, stânjeni 60 lui Iane spătarul cu feciorii lui cu cetașii lui.
3 funii, stânjeni 3 lui Tudosie sin Iane cumpărat cu zapis care la aceste funii s-au făcut seamne la un stejar mic și iar cărbuni și movilă.
1 palmă, stânejeni 60, popii Neagului din Chiojdu din Bâsca. Toate aceste funii sunt livezi.
A doua trăsură cum arată la mijloc iar fieștecăruia.
4 palme funii, stânjeni 5 iar lui Nicodim călugăru cu frații lui.
2 funii stânjeni 3 cumpărat de la Dumitru Bărbierul.
2 funii stânjeni 3 date danie bisericii iar de la Dumitru Bărbierul.
3 palme funii stânjeni la Nicodim călugărul s-au însemnat în vârful Suriu S-au pus cărbuni și movilă.
4 palme funii stânjeni 60 Popei Radului cu cetașii lui Hăulești în poteca Surului. S-au pus cărbuni și iarăși movilițe.
5 funii stânjeni 4. Iane spătaru cu cetașii lui, feciorii lui.
1 palmă, 1 funie, stânjeni, 1 palmă Tudosei sin Iane de cumpărătoare tot în hotarul tată-sau Iane; s-au făcut semne în coastele locului, iar cărbuni și movilă, palme, funii, stânjeni 8 pentru popa Neagului din sus de poteca bisericii. S-au pus cărbuni, s-au făcut movilă.
A treia trăsură din jos.
3 funii, stânjeni 8 Nicodim Călugăru cu frații lui palme stânjeni 1 de cumpărătoare.
3 palme funii, stânjeni 1 – zălog. S-au făcut semne în plaiu, s-au pus cărbuni, s-au făcut movilițe.
3 funii, stânjeni1 1, Popii Radului cu cetașii lui Hăulești iar la coastele locului iar s-au pus cărbuni. S-au făcut movilițe.
3 funii, stânjeni 1 Iane spătarul cu cetașii lui.
1 funii, stânjeni 2 Tudorei sin Iane Spătarel. S-au înfierat un carpen.
Funii stânjeni 3 Popei Neagului ot Chiojdul din Bâsca. I-au venit semnul în piatra seacă.
Boieri anume:
Statii
Iane Vătaf
Popa Cernat ot Văleni
Ducu Vătaf
Constantin Pârcălab
Ion Mălăescu
Scarlat biv vel vornic
Această copie s-au scris de Popa Iane ot satu Starchiojd
1794 mai 14”
Numele satului apare şi în ,,Memoriile” generalului Bauer din 1788. Harta austriacă din 1790 situează satul Râncezi la aproximativ 1 kilometru de şoseaua spre Văleni, la nord de aceasta, fiind scris Rânczeci. Satul este menţionat apoi în ,,Istoria Daciei” din 1815 a lui D. Fotino. O statistică din acelaşi an, 1815, ne informează că în Râncezi trăiau 18 familii.
Catagrafia din 1831 menţionează că în Râncezi erau 54 de familii ,,dajnice” şi patru familii nedajnice care plăteau 810 lei pentru jumătate din anul 1831 şi 1620 lei în anul 1832.
Cercetătorul istoric I. Donat, folosind şi alte surse (catagrafia a fost distrusă în 1944), menţionează pentru acelaşi an că erau 64 de familii şi 9 holtei. Moşia se numea Râncezi şi era stăpânită de Mănăstirea Vălenii de Munte şi megieşi. Harta rusă din 1835/53 menţionează satul Râncezi (scris Rânceşti) cu un număr de 48 gospodării. Catagrafia din anul 1838 ne prezintă următoarea situaţie din acel an: numărul de familii 71, suprafaţa lucrată (pentru cereale) – 174 pogoane, erau 29 de cai, 112 boi, 40 vaci, 36 oi, 24 capre, 25 porci, 2 stupi, 3995 pruni şi 322 alţi pomi fructiferi. În ceea ce priveşte populaţia se menţiona că sunt 307 locuitori din care 126 bărbaţi şi 181 femei, 112 erau copii sub 14 ani, iar 185 erau adulţi. Cât priveşte capitaţia se menţiona că 38 familii erau moşneni şi 43 familii erau clăcaşi. Dintre aceste familii, 62 erau birnici, 5 iertaţi, 4 scutiţi şi un patentar. Toate cele 71 familii erau înregistrate ca agricultori.
Până în anul 1863, forma împreună cu satul Nucşoara, comuna Nucşoara. Intrând în vigoare legea administrativă a lui Cuza din 1863, comuna se va numi Râncezi. Conform legii, satele erau unificate iar satul cu populaţia mai numeroasă dădea şi numele comunei. Se pare că la acea dată Râncezi avea o populaţie mai mare decât Nucşoara. În Harta lui Szatmary din 1864 satul apare scris corect Râncedi (în vechea grafie d=z).
D.T.S.R. (1872) menţionează că în componenţa comunei Râncezi a intrat şi satul Ogretin până în 1877, când cele două aşezări se despart şi devin comune distincte ale Plaiului Teleajen din judeţul Prahova.
Reforma agrară din 1864 a fost aplicată și în comuna Râncezi, procesul de împroprietărire al clăcașilor durând până în anul 1883. La 1864, pe moşia Mănăstirii Văleni (care era închinată Mănăstirii Cotroceni) devenită a satului în urma secularizării din 1863, trăiau 216 familii de clăcaşi. Dintre aceştia, 63 erau fruntaşi având 4 boi, 83 mijlocaşi cu 2 boi, 69 erau pălmaşi şi numai unul cu casă şi grădină. Conform legii, au primit 1614 pogoane, din care fruntaşii câte 10, mijlocaşii 7, pălmaşii câte 4 şi 822 stânjeni şi ultimul 1 pogon. Toţi cei împroprietăriţi au plătit despăgubiri de 231891 lei.
Pe micile proprietăţi ale lui Teodor Ţugui, Tănase Spătărelu, Tănase Popa, Tudor Diaconu, Spiridon Popovici şi biserica din Râncezi au fost împroprietăriţi 21 clăcaşi din care 2 fruntaşi, 4 mijlocaşi, 12 pălmaşi şi 4 numai cu grădini şi casă.
În 1897, comuna avea 1766 locuitori, din care 953 erau din satul Râncezi, existau 375 gospodării cu 88 cai, 375 boi, 75 capre, 1500 oi şi 128 porci. Bugetul comunei Râncezi înscria la venituri 7986,98 lei, iar la cheltuieli 4505,32 lei.
Şcoala a luat fiinţă la 19 septembrie 1838, învăţător fiind Teoader Popescu. Tot el funcţiona şi la 7 iulie 1845. Clădirea şcolii de sine stătătoare a fost construită în 1842; era din bârne şi avea următoarele dimensiuni 5×3,4; 2,4×2,2; 2,4×2,4. Şcoala care se găsea la Nucşoara deservea atât pe copiii nucşoreni cât şi pe râncezeni. În 1848 şcolile au fost închise şi apoi redeschise după 10 ani. În 1861 învăţător era Oprea Diaconu. În 1870 şcoala funcţiona cu 52 băieți și 18 fete.
Într-un document din arhiva școlii din Nucșoara de Jos (Râncezi) se precizează că în Râncezi exista o școală din anul 1812 înființată de călugării de la Schitul Sf. Nicolae din Râncezi aparținător Mănăstirii Văleni și unde se preda în limba greacă.
Prima școală cu predare în limba română dar cu folosirea alfabetului chirilic a fost înființată în 1838. Funcționarea școlii era asigurată prin contribuția locuitorilor comunei. În 1879 unitatea devine școală oficială de stat, salariul învățătorului și întreținerea școlii fiind suportate de stat.
Între anii 1893 și 1895 director de școală (diriginte) era Ștefan Sersea – învățător din 1873. În 1896 conducerea școlii a fost asigurată de Gheorghe Dumitrescu (învățător din 1884) până la pensionarea sa din anul 1926. Numărul elevilor a crescut în fiecare an: 1893 – 62 elevi, 1897 – 88 elevi iar în 1909 – 130 elevi, care frecventau în mod regulat cursurile.
Creșterea numărului de elevi a condus la necesitatea construirii unui nou locaș de școală. Până în 1909 școala funcționa într-o singura sală aflată sub același acoperiș cu Primăria.
La 25 octombrie 1909 a fost inaugurată noua școala. Era construită din cărămidă având o suprafață de 200 m², cu două săli de clasă și o cancelarie. În proprietatea școlii se mai aflau: 400 m² curtea școlii, 250 m² grădina cu flori și 1850 m² o grădină parcelată.
În anul 1914 învățătorul – diriginte (director) Gh. Dumitrescu, printr-o inițiativă personală și cu sprijinul localnicilor, înființează Banca Populară ,,Țăranul” a comunei Râncezi.
Din 1926 conducerea școlii a fost preluată de Dumitru Vulpescu (învățător din 1923) care în 1938 a înființat Căminul Cultural ,,Eufrosin Poteca”.
Până în 1927 în comuna Râncezi existau două școli. Cea veche la Primărie și a doua, cea inființată în 1909, unde este actuala școală. În 1927 s-a înființat o a treia școală la Nucșoara de Sus în vecinatatea bisericii Sf. Nicolae. Începând cu 1928 fiecare școală avea circumscripția sa, iar începând cu anul 1931 în toate cele trei unități s-a introdus învățământul supraprimar (clasele V-VII), care nu era obligatoriu.
Recensământul populaţiei din 1912 arată că în comună existau 2226 locuitori din care 1209 erau în satul Râncezi.
În primul război mondial, râncezenii au adus un tribut sângeros, 131 dintre ei nemaiîntorcându-se în satul natal. Cei mai mulţi dintre ei au murit în luptele de la Mateiaş -Dragoslavele, de la Sălătruc şi Răzoare. În amintirea lor, în curtea şcolii generale, a fost ridicat prin subscripţie publică și din iniţiativa unui comitet local, ,,Monumentul eroilor”, creaţie a sculptorului Temistocle Vidali. Realizat din beton şi având înălţimea de 4 metri, monumentul se compune dintr-un piedestal şi o coloană. Pe monument sunt fixate reliefuri reprezentând puşti şi săbii încrucişate şi două plăci de marmură cu următoarele inscripţii:
,,Eroilor căzuţi în războiul 1916-1919, pentru întregirea neamului; Dormiţi acum în pace umbre sfinte/ Voi cei mai bravi/ Voi cei mai buni/ Voi ce aţi căzut la pieptul drag al mumii/ Şi n-aţi avut nici cruce pe mormânt”;
Pe cea de-a doua placă este inscripţionat ,,Ridicat în timpul glorioasei domnii a M.S. Regelui tuturor românilor Ferdinand I cu stăruinţa unui comitet prin subscripţie publică”.
Ţinând seama că la acea dată comuna Râncezi avea circa 2000 de locuitori, înseamnă că numai această comună a jertfit pentru apărarea şi întregirea patriei, un locuitor din 18, ceea ce constituie un titlu de glorie şi mândrie pentru ea.
Ca o modestă recompensă pentru jertfa adusă în timpul războiului, când au făcut minuni de vitejie ca să apere ţara şi să-i întregească hotarele, au primit o parte din pământul stropit cu sânge. Negăsindu-se terenuri suficiente pe teritoriul comunei, au fost împroprietăriţi, conform Legii pentru reforma agrară din 17 iulie 1921, în judeţul Ialomiţa, unde au format o comună de colonişti numită azi ,,Gheorghe Doja”, una din cele dintâi din acea parte. Conform legii, fiecare colonist a primit 10 hectare de teren agricol, în afară de islaz care era folosit la comun.
Legea administrativă din 1950 a menţinut comuna Râncezi ca unitate administrativă în subordinea căreia se afla satul Nucşoara. Noua Lege administrativă din 1968 a avut pentru comuna Râncezi două urmări. Prima a fost desfiinţarea comunei şi trecerea ei sub administrarea comunei Poseşti, iar ce-a de-a doua a fost schimbarea numelui satului din Râncezi în Nucşoara de Jos.
