Județul Saac

Atestarea documentară a județului Saac (Săcuieni) nu există, denumirea de Săcuieni apărând din secolul al XIII-lea, iar ca județ din secolul al XV-lea. Numele îi venea de la numeroase elemente transilvănene, ungureni și săcuieni, de fapt români și secui colonizați în această regiune în secolul al XIII-lea pe vremea expansiunii la sud de Carpați a cavalerilor teutoni stabiliți în Depresiunea Brașov și a întemeierii Episcopatului cumanilor – colonizare care va continua și în secolele următoare.

Săcuieniul este menționat în porunca dată de Dan al II-lea la 1431 târgoveților din Țara Românească, aducându-le la cunoștință că brașovenii vor plăti aceleași vămi ca și în vremea lui Mircea cel Bătran. Săcuienii era reședința județului cu același nume, pe Valea Teleajenului, între județele Prahova și Buzău.

Același nume apare și la 1603, ca peste câteva decenii Miron Costin să vorbească despre Văleni. Nu s-au găsit documente care să ateste denumirea simultană a celor două nume dar nici când denumirea de Săcuieni devine Văleni.

Județul vecin, Prahova, este atestat din anul 1482 într-un document de la Basarab cel Tânăr. Județul Saac se întindea de la Brașov, peste crestele muntelul Mălăiești, Slănic și Ștefești la nord-vest, apoi în lungul Văii Teleajenului până la sud de Bucov, pe Cricovul Sărat până dincolo de Glodeanu, peste dealurile Istriței, pe Valea Buzăului până la Gura Teghii, pe Bâsca Mare și direct la muntele Ciucaș.

În 1781 capitala de județ a fost mutată la Bucov deoarece se deschisese drumul comercial pe Valea Prahovei, Vălenii de Munte rămânând reședința Plaiului Teleajen.

Județul era condus de un județ (jude), de ispravnici și de vătafi de plai pentru apărarea granițelor de nord. Județul avea pe stemă o viță de vie cu struguri iar la cea a plaiului Teleajen, din care făceau parte și satele actuale ale comunei Posești, un țap. Principalele localități ale județului erau Bucov, Vălenii de Munte, Starchiojd și Slănic.

La începutul secolului al XIX-lea județul avea 346 de așezări umane, două mine de sare la Slănic și Gura Vitioarei, 10 892 de locuitori din care 5 992 birnici, 61 pestelnici, 176 slujitori, 388 preoți, 162 diaconi, 97 neamuri, 17 ruptași, 1897 scutelnici, 935 păslușnici, 834 ungureni, 399 mazili, 75 surugii. Catagrafia din 1831 ne informează că în plaiul Teleajen erau 46 moșii și 29 proprietăți majoritatea arendate. Principalii proprietari erau vornicii Grigore și Iordache Filipescu, medelnicerul Mârzea, logofătul Tudor Cărbunescu, stolnicul Petrache Nicolaie, logofatul Florea Sersea, logofatul Banică Cărbunescu, preotul Popa Dumitru, aga Manolache Florescu și logofatul Nitu Cereșeanu. Din cantitățile mai evidente de produse agricole se distingeau: porumb (1 800 000 oca), rachiu de prune (85 000 vedre), fasole (70 000 oca), carne de oaie (80 000 oca).

În momenul aplicării Regulamentului organic din 1831 (dată de la care se păstrează fondul arhivistic), Plaiul Teleajen avea reședința la Vălenii de Munte deși sediul ispravnicului se mutase la Bucov. El cuprindea satele (le-am menționat în totalitate pentru a constata care dintre ele au dispărut până astăzi sau care nu se constituiseră ca sate fiind, la timpul de atunci, mici cătune): Valea Stâlpului, Ungureni, Oltenii de Ștubei, Ștubei, Teișanii Străini, Teișanii Megoieși, Homorâciu Ungureni, Homorâciu Pământeni, Izvoarele, Mânectu Pământeni, Măneciu Ungureni, Poseștii Ungureni, Poseștii Pământeni, Poiana Mierlei, Râncezi, Nucșoara, Drajna de Sus, Drajna de Jos, Ogretin, Valea Borului, Slon, Cerașu (numit așa datorită prezenței cerului-stejarului, și nu a cireșului), Bătrâni, Târlești, Aricești, Cărbunești, Surani, Șoimari, Ghitioara, Predeal, Opăriți, Dumbrăvești, Mălăiești, Vâlcanești, Cosmina de Jos, Cosmina de Sus, Livadea, Ștefești, Vărbilău, Poiana Vărbilău, Haimanalele, Strâmbeni, Strâmbenii Bărcănescului, Bertea, Bughea de Jos, Bughea de Sus, Adunații de Găvănel, Poiana Copacului, Separești, Risipiți, Trestioara, Atârnați, Schiulești (Arhivele Statului, Ploiești).

Din această înșiruire se poate observa că, în actuala comună Posești, existau în anul 1831 5 sate: Poseștii Pământeni, Poseștii Ungureni, Nucșoara, Râncezi și Târlești.

În 1832 județul cuprindea 5 plăși și două plaiuri cu 186 sate: Plasa Câmpului cu reședința la Mizil și 21 de sate; Plasa Tohani cu reședința la Plavia și 21 de sate; Plasa Cricovului cu 18 sate și reședința la Urlați; Plasa Podgoria cu reședința la Bălțești și Podenii Vechi cu 12 sate; Plaiul Teleajenului cu reședința la Vălenii de Munte cu 26 de sate și Plaiul dinspre Buzău cu reședința la Sibiciul de Sus cu 49 sate.

În 1835 a avut loc o reorganizare, județul fiind compus din cinci plăși: Teleajen cu centrul la Văleni, Podgoria – Podenii Vechi, Tohani – Plavia, Câmpu – Mizil și Plasa dinspre Buzău cu reședința la Sibiciul de Sus.

În 1842 județul avea 82206 locuitori și 21251 case, 51 biserici, 600 mazili, 632 neamuri, 1663 scutiți, 16137 birnici, 470 patentari, 4563 țigani, 75 dorobanți, 175 slugi, 302 preoți, 46 diaconi, 182 răspopiți. Un număr de 1480 de locuitori era înregistratcu diferite boli. Alături de țigani (menționați deja) erau 251 maghiari, 247 sârbi, 68 greci și 2 evrei (D.G. Prahova – 1897).

În 1836, la Văleni, s-a înființat Școala Normală pentru pregătirea de învățători la sate condusă de profesorul David Almășanu, produs al Școlii Naționale din București.

La data desființării – 1 ianuarie 1845 – fostul județ s-a împărțit astfel: 2/3 din suprafața a intrat în componența județului Prahova iar 1/3 în componența județului Buzău.

Prin Legea Administrației din 1863 – 1864, județul era condus de un prefect iar în fruntea plaselor se afla un subprefect. Tot atunci s-a înlocuit denumirea de Plasă cu Pretură. Apare o noua formă administrativă, comuna, care avea în subordinea sa unul s-au mai multe sate. Organul de conducere era consiliul comunal, condus de un primar ales prin vot secret dintre consilieri. În 1883 se revine la termenul de Plasă iar cele trei comune de atunci, Râncezi, Posești și Târlești, erau în componența Plasei Teleajen.