on 12/08/2021
Înainte vreme, moşia noastră a Zeletinului era mare, nu ca acum. Se întindea din apa Teleajenului până într-a Bâscei şi era stăpânită de boierii zeletineni, care o aveau căpătată danie de la domnii țării. Mai târziu, când am avut domni greci, boierii zeletineni, fiind oameni arțăgoşi, se certau des cu domnia străină.
Din cauza persecuţiilor, aceşti boieri au fost siliți să băjenească în țara ungurească de unde nu s-au mai întors, intrând în slujba împăratului.
O parte din ei a vândut moşia lui Posea, de la care se trage şi numele comunei. Alții n-au vândut şi din neamul acestora a rămas o jupâniță, Neacșa, poreclită mai târziu Călărăşiţa, care stăpânea partea ei de moşie până la Izvorul lui Varlan. Urmaşii lui Posea au făcut satul în mijlocul Zeletinului, unde se zice astăzi Siliştea, iar Neacşa Călărăşiţa s-a măritat cu un grec, Neagu Racnea, care avea vie la Dealul Frumos, și cu care a făcut doi băieți, pe Matei şi Balea.
Când s-au făcut mari, aceştia au vrut să pună stăpânire pe toată moşia Zeletinului, aşa cum stăpâniseră strămoşii lor, şi au început judecata cu moşnenii Posari. S-au judecat la nouă domni şi la cel de-al nouălea de două ori; pe atunci se schimbau des domnii, rar care ajungeau să împlinească trei ani de domnie. Se duceau la Bucureşti, la Curtea Domnească, pe jos, cu traista cu mălai și cu căldarea de mămăligă la spinare şi aşteptau câte o săptămână până le venea rândul să se judece. Când i-a văzut Vodă veniţi a doua oară, i-a întrebat:
Da’ bine oameni buni, nu v-ați mai împăcat nici acuma?
Un Posar mai rău de gură i-a răspuns:
Măria Ta, ne-am judecat la nouă domni, mai ne judecăm la nouă şi tot nu ne lăsăm, că până acum a fost judecată grecească, dar o să dea Dumnezeu să vie şi judecata românească!
Atunci s-a supărat Vodă cel rău, şi a trimis pe Posari la ocnă, iar lui Balea şi lui Matei le-a dat carte domnească să stăpânească moşia toată dând Posarilor 27 taleri despăgubiri.
Odată cu Matei şi cu Balea a trimis Vodă pe logofătul Gheorghiță ca să dărâme satul Posarilor.
Astfel, s-a împrăştiat neamul Posarilor încotro au văzut cu ochii. Prin Râncezi, Nehoiu, Ceraşu, Slon şi prin alte sate. Unii au ajuns bogați, cum e Isar Posea de la Nehoiu, alții au căzut în sărăcie. Când s-a dărâmat satul Posarilor, rămăsese la urmă casa popii care avea 12 fete. Mumbaşirul i-a întrebat pe Balea şi Matei dacă să o dărâme şi pe aceasta. Matei a răspuns:
Geaba tai coada şarpelui, dacă nu-i zdrobeşti capul!
Şi a dărâmat şi casa popii.
Matei era om lacom şi nu s-a învoit cu frate-său la împărțeală. Deşi avea moşie mai multă, a mers la Episcopie la Buzău, unde a jurat pe barbă, căci era boier, că el are moşie mai puţină. Balea l-a poreclit atunci Sarsailă, adică drac, şi aşa i-a mers numele. Mai tâziu şi l-a schimbat în cel de Sersea. Din Matei se trag moşnenii Sersari, iar din Balea moşnenii Popeşti – Lungeşti.
De ce i s-a zis Neacșei „Călărășița”?
Neacşa, singura jupâneasă rămasă din neamul boierilor zeletineni, a început judecata cu Posarii. După mai multe înfăţişări la Curtea Domnească, Vodă a trimis pe ispravnicul judeţului Săcuieni, să facă cercetare la fața locului. După mai multe ciorovăieli între moşneni şi Neacşa, aceasta a cerut să i se dea atâta moşie cât va putea să înconjoare călare într-o zi de vară. Moşnenii s-au învoit şi ea a călărit în ziua aceea până la Izvorul lui Varlan, şi de atunci i-a rămas numele de ,,Călărăşiţa“.
(Povestită de preotul Radu Eufrosin învățătorului Ene Obrocea, aprox. 1910 – 1920).
Bibliografie:
- Monografia Comunei Posești, Ene Obrocea (rămasă în manuscris)
- Imagine: https://imagoromaniae.ro
