on 09/08/2021
Nicolae Iorga, marele savant român, în demersul său de a face cunoscute ținuturile României, a poposit și pe meleagurile comunei noastre în anul 1909. Impresionat fiind de frumusețile locului, a scris câteva cuvinte în jurnalul său de călătorie. Acestea vor fi publicate un an mai târziu în volumul „Țara Românilor, Județul Prahova”, editat la tipografia Neamul Românesc din Vălenii de Munte.
În continuare, redăm paragraful original:
De la Drajna în sus, Ogretinul, cu amintirea luptei lui Radu-vodă Șerban împotriva tătarilor – un deal zis al „Domnului” se vede în dreapta – păstrează bisericuța făcută sau refăcută la începutul veacului al XIX-lea, cu frescele populare de afară, scăpată de ruina părăsirii în mijlocul îngrămăditului cimitir sătesc, și cu casa bătrână de pe modâlca de pământ înconjurată și astăzi cu zidul cel vechi. Mai departe, Râncezii, (…), amintesc coborârea oamenilor din munte între acești „cojani” mai din jos, cari nu și-au dorit astfel de tovarăși. Înconjurimea de piatră a bisericii impune mai mult decât stilul ei, zidirea fiind nouă.
Mai departe se trece peste muchi de dealuri, între pajiști, pe care zac uneori vechi cruci răsturnate, a căror inscripție o mănâncă mușchiul verde și mușchiul galben (…). De aici înainte, ai de ales între drumul Chiojdului și acela care cotește la dreapta către Posești și Cărbunești, cuiburi de veche moșnenie.
Era odată, pe întâiul drum, din muchia dealului, o priveliște fără păreche în toată țara peste pajiștea cu toate florile, ca un covor al raiului, care se zicea, cu un sunet de silabe dulci ca o mireazmă din potirele lor de taină: a Zeletinului. Acuma împărțirea pământurilor a tăiat ogoare mărunte, în care nu mai are ce să caute acea nesfârșită floare.
După cărarea din dreapta, ducând la un sat de plugari înstăriți, Chiojdul. Lângă curți boierești care-și păstrează aroma de trecut, în stăpânirea urmașilor neamului Macovei, bisericuța de lemn care biruie întrecerea cu cea de cărămidă mai de vale. O zugrăveală arhaică e plină de pricepere și de poezie naivă.
La Posești, satul lui Posea, tocmai sus pe o culme bogată în pomi, altă biserică de lemn, ca un schit de pădure, dăinuiește lângă fudula ei urmașă, ascunzând supt tavanul ei jos lespedea de mormânt a ctitorului. Din când în când, se sapă gropi nouă lângă vechile morminte peste care se învârte, prin desișurile florilor de pustietate, zborul beat al albinelor. Casele, bune, au livezi întinse și grădini cu flori; moșnenii nu s-au clintit de pe cinstita lor agonisită și ei îți aduc înainte hârtii de-ale bătrânilor cari știau și în cel din urmă sat slova frumoasă și stilul ales, însuflețit de simțire. Drumulețe înguste suie un deal înalt, de pe culmea căruia privirea îmbrățișează un întreg ținut (…).
Și, dacă birui prăpăstiile bolovănoase tăiate de șivoiae, ajungi la odihna gospodărească din casele înalte, curate ale moșului Cărbune, Cărbuneștii.
Din acest scurt paragraf reies mai multe detalii importante despre comuna noastră.
De exemplu, aflăm că locuitorii din Râncezi se trag din mocanii ardeleni ce au traversat Carpații și că aceștia nu au fost primiți cu brațele deschise de către localnici. Ei vor fi nevoiți să se stabilească în satul „de jos”, în timp ce moșnenii își duceau traiul în satul „de sus”, pe deal. Astfel, satul „de jos” primește numele de Râncezi, aceasta fiind porecla pe care locuitorii agricultori moșneni, mai curaţi, au dat-o mocanilor, care, cu cămaşa lor fiartă în zer, miroseau a rânced. Mult mai târziu, această delimitare avea să dea numele celor două sate de astăzi: Nucșoara de Jos și Nucșoara de Sus.
De asemenea, ni se atestă faptul că Poseștiul este o veche așezare de moșneni, cu oameni harnici, satul fiind întemeiat de Posea. Totodată, în sat se găsesc două biserici: una veche, din lemn (Sf. Voievozi ctitorită de Matei Sersea, probabil după 1730) și cea nouă (a cărei construcție a început în anul 1904).
Nu în ultimul rând, Iorga este nostalgic după frumusețea de odinioară a plaiurilor Zeletinului, aceasta fiind știrbită de agricultura practicată odată cu împărțirea terenurilor în rândul țăranilor.
