on 01/12/2020
Acest articol este un omagiu adus strămoșilor din comuna Posești care și-au dat viața pe frontul de luptă în demersul istoric de constituire a României Mari.
Ne întoarcem în timp în urmă cu mai bine de o sută de ani și vom descoperi o imagine sumbră văzută în principal prin ochii învățătorului Ene Obrocea din Posești.
În războiul pentru independență din 1877 au luat parte aproximativ 30 de poseșteni, din care au murit numai doi și anume: Nănău Ion și Enache Ion. Din Târlești au murit trei: Cârciumaru P., Oprea Gheorghe și Mănăilă Gheorghe. Locuitorii rămași în sat n-au suferit însă nici corvezi, nici rechiziții.
În campania din 1913, în timpul celui de-al doilea război balcanic, deși au fost chemate sub drapel toate elementele mobilizante, nu au fost lupte. Din soldații poseșteni, a existat însă o victimă, căzută pradă holerei: Oproiu S. Populația n-a suferit însă nimic.
Nu la fel s-a întâmplat și în timpul războiului pentru reîntregirea neamului. Încă din 1914 au început ba mici rechiziții, ba concentrări, care însă nu erau aproape nimic în comparație cu ceea ce avea să urmeze.
La 14 August 1916 s-a sunat mobilizarea și s-a declarat război Austro-Ungariei.
Ferdinand, regele României, cuvânta astfel în chemarea Lui către poporul român:
“Ostaşi,
V-am chemat ca să purtaţi steagurile voastre peste hotarele unde fraţii noştri vă aşteaptă cu nerăbdare şi cu inima plină de nădejde. Umbrele marilor voievozi Mihai Viteazu şi Ştefan cel Mare, a căror rămăşiţe zac în pământurile ce veţi dezrobi, vă îndeamnă la biruinţă ca vrednici urmaşi ai ostaşilor, care au învins la Războieni, la Călugăreni şi la Plevna. Veţi lupta alături de marile naţiuni cu care ne-am unit.
O luptă aprigă vă aşteaptă. Cu bărbăţie să-i îndurăm greutăţile şi cu ajutorul lui Dumnezeu izbânda va fi a noastră.
Arătaţi-vă dar vrednici de gloria străbună.
De-a lungul veacurilor, un neam întreg vă va binecuvânta şi slăvi.”
Odată cu declararea războiului, în satele comunei de astăzi au început rechiziții de animale, de alimente și altele. Cărăușii au fost luați în Ardeal cu provizii după armată.
Vești de morți și răniți au început să vină odată cu vestea marii nenorociri de la Turtucaia (1 – 6 septembrie 1916), unde se găsea cea mai mare parte dintre poseșteni, în regimentul 84 Rezervă, ce alcătuia Brigada 42 Infanterie din Divizia a 16-a.
Activii erau în Ardeal, unde regimentele 32, 47 si 72 infanterie s-au remarcat prin vitejia lor. Regimentele 47 și 72 alcătuiau Brigada 25 Infanterie și făceau parte din Divizia a 13-a. Aceasta a participat activ în bătăliile de la Sibiu și de pe Valea Oltului, împotriva generalului german Falkenhayn. În planul inițial de mobilizare, divizia se compunea dintr-un escadron, 12 batalioane, 6 baterii 75 mm Tr. R., 2 baterii ob. 120 mm, 2 baterii 53 mm. Regimentul 32 și Regimentul 7 alcătuiau Brigada 9 Infanterie și făceau parte din Divizia a 5-a.
Inamicii, conduși de feldmareşalul August von Mackensen – supranumit „spărgătorul de fronturi”, încep ofensiva. Armata noastră, inferioară celei dușmane ca număr și ca armament, este nevoită să înceapă retragerea. Poseștenii au fost însă între vitejii de la Câineni, Dragoslavele, Valea Trandafirului și alte localitäți unde şi-au găsit mormântul mulți germani. La Dragoslavele și-a găsit însă sfârșitul și învățătorul Vasile Dinescu din Târlești. În semn de omagiu, strada principala din sat îi poartă astăzi numele.
Dar cu toată vitejia soldaților noștri, nu se putea ține piept potopului nemțesc, iar ocuparea Munteniei devenise o certitudine. Locuitorii Poseștilor așteptau cu tristețe negrele zile de robie. Rechizițiile și corvezile armatei noastre erau suportate fără părere de rău, toți sătenii fiind convinși de necesitatea lor. Erau în stare să dea cenușa din vatră numai să scape de ocupația dușmană.
În ziua de 25 Noiembrie 1916 au trecut ultimele trupe românești, în retragerea către Moldova. Toți așteptau venirea dușmanului cu groază. Lucrurile mai de preț și le ascunseseră cu toții, care în pământ, care prin locurile retrase.
Ene Obrocea, fost învățător în Posești, mort în 1923, relatează:
Chiar eu înainte de a pleca am ajutat tatălui meu care era casierul Băncii Populare și Cooperativei de Păduri, din comună, să îngroape registrele și actele de valoare ale acestor instituții. În noaptea de 24 – 25 Noiembrie tot el, care era şi epitrop al bisericii parohiale Sf. Gheorghe, a îngropat clopotele și obiectele de valoare ale bisericei, răspândind în sat zvonul că au fost luate de trupele noastre in retragere.
La ascunsul acelor scumpe și sfinte obiecte au luat parte numai tatăl meu Enuță Georgescu-Obrocea, Vasile Vizireanu și alți doi oameni de incredere ai lor.
În ziua de Duminică 27 Noiembrie la orele 11, când mai toți locuitorii din Posești se aflau la biserica parohială Sf. Gheorghe spre a se ruga lui Dumnezeu spre a-i feri de relele robiei, a venit un om în fugă la cei din Biserică și a spus: „Nemții au venit!”
Batrânul preot Radu Eufrosin, n-a mai putut să continue sfânta Liturghie si toți s-au îndreptat spre casele lor.
Prima patrulă a intrat în toate prăvăliile și a aruncat în drum marfa pe care nu o putea transporta. A mers înainte, căutând și întrebând dacă nu sunt ascunși ostași români printre poseșteni. Aceasta patrulă și-a găsit însă moartea dincolo de comuna Târlești, unde o aştepta ariergarda românească.
Pe seară au început să se scurgă și grosul trupelor dușmane formate din germani, austrieci, bavarezi, cehi, slovaci și bulgari. Au năpădit prin case unde au dormit noaptea, iar dimineața când au plecat, a luat fiecare cât a putut duce: unelte casnice, haine, alimente, vite, etc.
Podurile fuseseră distruse de pionierii români în retragere, așa că trupele dușmane înaintau încet.
În a doua zi de ocupare, în fața casei lui Enuță Georgescu-Obrocea, se oprește o trăsură cu un maior austriac, care îi pune în vedere că până seara podul din fața casei locuitorului Stanciu Dumitru să fie reparat, făcându-l răspunzător cu viața. Au sărit bătrânii rămași acasă, femeile, și podul a fost în 4 ore reparat.
La vreo două zile s-a instalat comenduirea în casele d-lui Ilie Marcu, iar depozitul de provizii și telefoanele care aveau legătură cu frontul în casele lui Enuță Georgescu-Obrocea.
Cel mai mult au avut de suferit cei ce locuiau la șoseaua județeană, pe când ceilalți au fost mai feriți. N-a rămas o pasăre sau o vită măcar celor de la șosea. Trupele dușmane au luat tot.
La Târlești, preotul Avram Ionescu, fiind bănuit de comandatura germană din Vălenii de Munte că ține ascuns pe fratele său Ștefan Ionescu ca să facă spionaj, ceea ce nu era adevărat, a fost ridicat chiar din biserică în ziua de Sf. Ioan 1917 și dus la comandatură.
Acolo a fost ținut într-o carceră timp de 8 zile în frig și fără hrană, fiind bătut și amenințat cu moartea dacă nu spune unde îi este fratele. În cele din urmă a fost eliberat, bănuiala germanilor nefiind întemeiată.
La momentul respectiv, Ștefan Ionescu participa activ la Războiul de Întregire. Avansat la gradul de maior începând cu 1 noiembrie 1916, este numit șef de Stat Major la Divizia 13 Infanterie Ploiești, în cadrul căreia erau înrolați numeroși poseșteni din Regimentele 47 și 72. Mai târziu, avea să devină Șef al Marelui Stat Major al Armatei Române (1937 – 1939). Este considerat unul dintre organizatorii sistemului militar de apărare al României din perioada interbelică.
Scurgându-se grosul armatei, în satele comunei au rămas puțini ostași germani, care îndeplineau rolul jandarmilor. Executau rechizițiile și făceau control confiscând alimente și îmbrăcăminte. Mai târziu, numind primar și polițai din rândul lor, garda germană s-a redus, rămânând numai câte 4 – 5 la câte 5 sau 6 comune. Din când în când mai treceau trupe germane spre front și spuneau triste locuitorilor că merg la „moara lui Averescu”.
Rechizițiile însă nu conteneau. Vite, îmbrăcăminte, cazanele de țuică și alte obiecte de aramă au fost luate de dușmani. În vara anului 1917 au venit vreo 5 ostași germani cu un traducător evreu pentru a ridica clopotele bisericilor. Au fost ridicate cele de la bisericile Adormirea Maici Domnului, Sf. Voevozi și cea din satul Valea Plopului. Cu mare greutate s-a putut scăpa unul mai mic, cumpărându-se traducătorul și comandantul soldaților însărcinați cu ridicarea clopotelor. Când au trecut spre biserica sf. Gheorghe, cei care ascunseseră clopotele au luat calea spre pădure, temându-se să nu fie descoperiți.
Traducătorul a întrebat niște copii, care se jucau pe gârlă, unde sunt clopotele. Copiii știind ceea ce auziseră în casă au răspuns: “Le-au luat ai noștri!”. Cu toate aceastea, nemții au bănuit că sunt ascunse, deși au cercetat peste tot și n-au aflat. Au ridicat pe preotul paroh Radu Eufrosin și pe primar, Anghel P. Marcu, care nu știau însă unde sunt ascunse. Au fost duși sub escortă până la marginea comunei, unde au fost puși în libertate, după ce au mituit pe nemți cu câte 50 lei fiecare.
Vestea victoriei de la Mărășești, unde soldații poseșteni din reg. 32 Infanterie Mircea Basarab au luptat în cămăși, a ajuns și în comună, fiind mărturisită chiar de nemții de la comandatură (aceasta era stabilită în Starchiojd). În martie 1918, au început să vină demobilizanții din Moldova, aducând multe vești de morți. În urma armistițiului și a Păcii de la București, asuprirea populației a scăzut în intensitate.
În noiembrie 1918 am scăpat de ocupație, iar soldații poseșteni au luat parte chiar și la ocuparea Budapestei. Când a sosit vestea în sate despre plecarea nemților, bucuria tuturor era de nedescris. Tablele de lemn pe care erau scrise în nemțește, depărtarea de localitățile vecine, afișele și ausweisurile (cărți de identitate) au fost aruncate în foc, iar polițaiul și alții care dăduseră oarecare concurs dușmanului la rechiziții au scăpat cu greu de furia poseștenilor.
La 1 decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia adopta Rezoluţia Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.
Surse bibliografice:
- General Radu Rosetti, Partea luată de Regimentul 47/72 Infanterie în Răsboiul pentru Întregirea Neamului, București, 1923
- Ene Obrocea, Monografia Comunei Posești, Cunoașterea Prahovei, 1939
- Preotul Grigore N. Popescu, Preoțimea română și întregirea neamului – temnițe și lagăre, vol. 2, București, 1940
- Lt. Colonel Ioanițiu Alexandru, Războiul României (1916 – 1918), vol. 1, București, 1928
- Fotografii cu preotul Avram Ionescu și fratele acestuia – arhiva personală a familiei Popescu din Târlești
- Versurile din final – inscripție de pe obeliscul din Nucșoara
