Mireasa din vis

Articol publicat în volumul “Între firesc și imposibil”, editura Lucman, autor Călin N. Turcu

Comuna Posești, jud. Prahova, circa 1975

Rămăsese un flăcău tomnatic deorece nu se însurase nici singur, nu-l căpătuiseră nici alții, iar atunci când apropia 30 de ani, nici babele nu aveau succes, după cum spune vorba binecunoscută din popor.
Mireasa

Toate încercările de a-l face “să intre în rândul lumii”, sfaturile care îi spuneau că omului nu-i este dat să trăiască singur pe lume, îl lăsau impasibil. Ducea o viață singuratică, de huhurez, în ciuda faptului că era gospodar, liniștit, strângător, avea mai multe din calitățile care se cer unui om pentru a-și întemeia o familie normală.

Numai că, destinul, urmându-și calea sa, te trage de mânecă atunci când te aștepți mai puțin spre a-ți aminti că există și-ți scoate din desaga lui fără fund cele mai neașteptate surprize.

Într-o primăvară, când natura se întrecea pe sine în frumusețe, a simțit o neliniște ciudată, iar somnul a început să-i fie tulburat de un vis care se repeta noapte de noapte.

În somn îi apărea o fată frumoasă, subțire și mlădie, cu părul lung și ochii întunecați. Îi repeta că este mireasa lui și că-l aștepta într-o zi anume, la o oră anumită și într-un loc fixat pentru a-l întâlni.

– Să vii neapărat – îi spunea fata din vis. Dacă nu vei fi acolo la timp, n-o să mă mai întâlnești niciodată.

Îl ruga chiar să-i cumpere și rochia cea albă de mireasă și pentru a-l “îndruma” ce să aleagă, în ultimele nopți îi apăruse în vis îmbrăcată cu ea. Era o rochie de dantelă, vaporoasă, cu voal lung, diafan și gătită astfel încât fata apărea și mai frumoasă, ca o floare involtă cu corola întoarsă spre pământ.

Toată înfățișarea fetei respira un aer de fragilitate și de tristețe, implorând parcă ajutorul. Mâinile care-i făceau semne aveau în mișcările lor ceva din zborul unei păsări cu aripile ostenite, iar părul lung părcă-i îndoia gâtul subțire de lebădă sub greutatea lui unduioasă…

– Poate este un semn că trebuie să pui în sfârșit capăt singurătății tale – îi spusese preotul la ușa căruia bătuse dorind să se sfătuiască cu cineva. Visele care se repetă de trei ori sunt trimise de bunul Dumnezeu, așa că urmează-ți chemarea până la capăt și-i vei dezlega singur mesajul.

Era un preot cu vederi mai largi, deloc dogmatic și-i dăduse acest sfat cu scopul de a-l determina să iasă în lume și de a pune capăt izolării sale neîntemeiate.

Sosise ziua sortită întâlnirii și în acea noapte fata îi apăruse mai frumoasă și mai disperată ca niciodată.

Dimineața porni cu autobuzul spre oraș, prin deja în mrejele unei puteri tainice. Ajuns, rătăcea pe străzile acestuia fără țintă, dezorientat și confuz, când îi căzu sub priviri vitrina unui magazin în care se afla expusă o rochie albă, de mireasă. Se opri uluit, căci rochia din dantelă, vaporoasă, semăna cu cea pe care o purta fata din visul său. Cu pași mecanici intră în magazin și se opri în fața vânzătoarei.

– Doriți ceva? – îl aduse cu picioarele pe pâmânt întrebarea stereotipă.

– Da! Vă rog să-mi împachetați rochia aceea – rosti hotărât, arătând spre modelul din vitrină.

– Dar unde este viitoarea mireasă? îl luă la întrebări vânzătoarea. Obiectele de îmbrăcăminte, mai ales pentru asemenea eveniment, nu se cumpără în absența purtătoarei.

– Știți, fata mea din vis și-a ales-o deja – spuse el încurcat. Nu-i timp de explicații, mă grăbesc doarece mai am la dispoziție numai o jumătate de oră până la întâlnire – adăugase descoperind că limbile ceasului din magazin se apropiau de ora stabilită.

Vânzătoarea ridicase nedumerită din umeri și o împachetase, iar el, după ce-i lăsă grăbit pe tejghea câteva bancnote, ieși rapid din magazin fără să aștepte restul și se repezi spre stația de autobuz. Îl prinse din mers pe cel care mergea în direcția dorită și, ajungând în ultima stație, coborî și străbătu aproape în goană porțiunea de drum care-i rămăsese până la locul anunțat.

Era o bornă kilometrică pe șoseaua ce lega capitala cu municipiul de județ în care se afla acum. Se opri lângă piatra ce indica distanța și respirând obosit, începu să privească în jur. Abia atunci realiză neobișnuitul situașiei și-l cuprinse disperarea. Treceau una după alta numeroase mașini, dar nu se zărea țipenie de om. “Uite-așa își pierde omul mințile” – gândi înfricoșat, ținând cutia cu rochia de mireasă în brațe.

Apoi observă că în apropiere se oprise o mașină – o furgonetă cu farurile aprinse – și din ea coborâră mai multe persoane. Două femei cu basmale negre plângeau tăcut ștergându-și ochii cu batistele, iar cei doi bărbați și un adolescent încercau să schimbe roata mașinii, căreia se pare că-i plesnise cauciucul.

Ca să-și facă de lucru și să-și uite gândurile năucitoare, se apropie să le dea o mână de ajutor. Când sfârșiră treaba, oamenii îi mulțumiră, iar el întrebă încotro merg și dacă l-ar putea lua ca pasager, fiindcă hotărâse să se întoarcă.

– Te-am lua cu toată inima, dar nu credem că ți-e la îndemână să călătorești alături de un mort. Chiar dacă a fost o tânără veselă și frumoasă care iubea nespus viața.

– O tânără frumoasă ați spus? Cu părul lung și ochii negri? – întrebă el aproape disperat.

– Ai cunoscut-o? – se mirară călătorii. Este fiica și sora noastră și a murit bolnavă de leucemie într-un spital din capitală. Păcat de tinerețea ei! De-ai ști cât și-a dorit să trăiască! Ne oprim în oraș să cumpărăm cele de trebuniță pentru înmormântare. Printre altele și rochia de mireasă, fiindcă nu a fost căsătorită.

– Pot s-o văd? – îi întrebă rugător, cu voce pierdută. Deși știa bine ce urma să vadă.

Era într-adevăr fata din vis, mireasa lui, pe care o putea vedea acum în carne și oase, dar în condiții anormale.

– Merg împreună cu voi la cumpărături, la înmormântare, peste tot unde este nevoie – spuse hotărât, spre stupoarea celor de față. Iar rochia de mireasă nu mai este necesar să o cumpărați, am luat-o eu deja…

Au trecut de atunci mulți ani. Pentru el, în plan real, nu s-a mai schimbat nimic. A trăit aceeași viață singuratică, locuind într-o casă cu storurile trase permanent, deoarece tot ce se petrecea la lumina zilei, a soarelui, nu mai prezenta interes. Drumurile sale duceau mai mereu în satul natal al fetei și la mormântul ei.

Dacă a găsit în acești ani căi neobișnuite spre a o mai întâlni pe cea plecată prea devreme în lumea umbrelor, este un secret știut numai de el.